Pentru Liliana Minca aventura cu PND-ul s-a incheiat. Deputatul s-a inscris in UNPR. Ca o doamna ce este, Minca nu a vrut sa mearga cu mana goala in noua ei familie politica, asa ca l-a luat dupa ea si pe colegul Stefan Dalca.
Fara prea multe ocolisuri, Minca recunoaste ca isi doreste sa faca parte dintr-un partid puternic, nu dintr-o jucarie cum este PND-ul infiintat de Daniel Fenechiu. „Ma regasesc langa domnul general Gabriel Oprea, presedintele UNPR. Sunt om care a lucrat de-a lungul timpului cu reprezentantii Armatei. Imi place sa execut ordinele date de generali care au strategii. Domnul Oprea a aratat ca are strategii, demonstrand intr-un timp record, si ma refer la cinci ani de la infiintarea UNPR, ca partidul este in crestere si se afla pe pozitia numarul trei in Romania. Acesta este motivul pentru care m-am inscris alaturi de deputatul Stefan Petru Dalca, ne-am inscris in UNPR, o echipa castigatoare”, a mai spus Liliana Minca. Plecarea celor doi nu l-a surprins pe liderul Partidului National Democrat, Daniel Fenechiu afirmand ca se astepta la aceasta miscare. „Banuiam de o buna bucata de vreme ca asa se va intampla. Nu m-a luat prin surprindere. Am avut o intalnire cu Minca si Dalca, m-au informat ca au decis sa-si continue activitatea in cadrul UNPR datorita faptului ca relatia lor cu Gabriel Oprea se bazeaza pe incredere”, a precizat Fenechiu.