De la Berlin la Varșovia și Bruxelles, refrenul este același: o lamentație dezorientată că America pare să pună pe primul plan propriile interese, nefiind dispusă să mai joace rolul de garant al securității EuropeiPublicarea celei mai recente Strategii de Securitate Națională a Statelor Unite (NSS) a declanșat o criză revelatoare în rândul clasei politice din Europa.
De la Berlin la Varșovia și Bruxelles, refrenul este același: o lamentație dezorientată că America pare să pună pe primul plan propriile interese, nefiind dispusă să mai joace rolul de garant al securității Europei.
Cancelarul german Friedrich Merz consideră strategia lui Trump „inacceptabilă”. Prim-ministrul polonez Donald Tusk a reamintit Statelor Unite că cei doi aliați „se confruntă cu aceiași dușmani”.
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, susține că UE este vizată, citând sprijinul blocului comunitar pentru Ucraina. Această afirmație ignoră însă realitatea decisivă: fără armele și informațiile americane, Kievul nu ar fi rezistat atât de mult invaziei Moscovei, notează Responsible Statecraft.
Pentru elitele europene, victoria lui Trump din 2016 nu a reprezentat un avertisment privind expirarea consensului bipartizan de la Washington, ci o aberație trecătoare. În consecință, răspunsul nu a fost o cursă spre autonomia strategică, ci un amestec ciudat de speranță că „statul profund” american va controla un președinte capricios.
De fapt, politicienii europeni sunt speriați de adevărata autonomie strategică, deoarece ar necesita ceea ce ei nu au reușit să facă în mod constant: să se gândească serios la apărare.
Inițiativele diplomatice europene de a pune capăt războiului din Ucraina par mai degrabă încercări de a elimina din planul de pace al lui Trump tocmai prevederile care ar putea stimula Kremlinul să încheie un acord. Revenirea la un război prelungit ca opțiune implicită pare să fie opțiunea preferată.
Noua NSS, cu limbajul său direct și prioritizarea clară a emisferei occidentale supusă unei „doctrine Trump” imperioase, trebuie să servească drept un semnal de alarmă.
Problemele mai mari cu care se confruntă Europa includ activitățile Uniunii Europene și ale altor organisme transnaționale care subminează mediul de afaceri, politicile de migrație care transformă continentul și creează conflicte, cenzura libertății de exprimare și suprimarea opoziției politice, scăderea drastică a natalității și pierderea identităților naționale.
Nu există dovezi că actualii lideri europeni vor înfrunta realitatea, vor înceta să se plângă de „trădarea americană” și vor construi adevărata forță care necesită o apărare credibilă și maturitate diplomatică pentru a se angaja într-un dialog real cu adversarii.
În schimb, continuă să-și alimenteze iluziile de „convergență cu SUA” prin promovarea victoriei militare a Ucrainei, o politică care sfidează atât dovezile de pe câmpul de luptă, cât și eforturile lui Trump de a stabiliza relațiile cu Rusia.
