AcasăPoliticaLiberalii, presiuni asupra lui Marcel Boloș. Ce trebuie să facă ministrul Finanțelor

Liberalii, presiuni asupra lui Marcel Boloș. Ce trebuie să facă ministrul Finanțelor

Liberalii i-au cerut ministrului Marcel Boloș să deblocheze investițiile publiceLiberalii i-au cerut ministrului Marcel Boloș să deblocheze investițiile publice/ Sursa FOTO: facebook.com

Liderii liberalii i-au cerut ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să găsească soluții de finanțare a investițiilor publice derulate prin „Anghel Saligny” și Compania Națională de Investiții.

Concret, PNL cere ca facturile depuse pe situații de lucrări să fie decontate până la finalul anului.

PNL stabilește investițiile „cu prioritate”

Marcel Bolos a transmis liderilor liberali, potrivit unor surse din partid, că poate atinge ținta de deficit, cu includerea acestor cheltuieli suplimentare, în condițiile în care măsurile de reducere a cheltuielilor din administrație au adus o economie de circa 3 miliarde de lei.

Totodată, ministrul Finanțelor a promis că vor fi plătite sumele solicitate de Consilii Județene și primării pentru restanțele către Direcțiile generale de asistență socială și plata asistenților personali ai persoanelor cu handicap.

Aceleași surse au mai declarat că liderii liberali i-au mai cerut ministrului liberal de finanțe ca plățile pentru investiții publice să se facă cu prioritate, astfel încât nici un constructor să nu părăsească șantierele.

Liberalii au cerut predictibilitate pentru bugetul Ministerului Dezvoltării, iar Boloș i-a asigurat că acesta va fi mai mare cu peste 60%, comparativ cu 2023.

author avatar
Mihail Ioan
196 afisari
Zenville

Ultimele știri

Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație

Noile măsuri de austeritate lovesc din plin întreaga populație a României. În fapt, cu excepția creșterii impozitului pe dividende de la 10% la 16%,...

Va supraviețui ayatollahul Khamenei?

Programul nuclear iranian s-a transformat dintr-un  instrument de descurajare regională în simbolul independenței Republicii Islamice și al rezistenței față de imperialismul occidental și sionism.Bazându-se...
proger