România urmează să fie anunțată și oficial că este primită în Programul „Visa Waiver”. Din 2025, călătoriile în America nu vor mai începe stând la coadă ore întregi pentru a obține viza de intrare în SUA. Sub avalanșa de reacții pozitive la această veste s-a trecut sub tăcere, însă, prețul uriaș pe care Bucureștiul l-a plătit pentru a beneficia de același statut de care se bucură de ani buni Budapesta și Varșovia. L-a plătit… și va continua să decarteze la pușculița Unchiului Sam mult timp de acum încolo.
America nu dă nimic fără să primească la schimb ceva pe măsură. Este un fapt și trebuie luat ca atare, cine nu-l acceptă n-ar decât să se descurce pe cont propriu, spune Washingtonul. Cam așa am fost și noi tratați, până la un punct, acela în care Casa Albă și-a dat seama că interesele sale regionale trec (și) prin România. Iar din acel moment, Palatul Cotroceni și-a ajustat politica externă în raport cu indicațiile de peste Ocean.
Vom călători liber în SUA, ura, ce veselie! Mai contează că prețul plătit pentru acest „cadou” va rămâne să-l achite integral generațiile viitoare?! Nicidecum, nu-i timp să ne gândim la așa ceva.
Americanii pot intra la noi în țară ca-n orice mall din State, fără control și nicio teamă, este de ajuns să prezinte pașaportul albastru și vameșul român ia poziția de drepți. Noi, ca să ne ducem la New York sau Miami, de exemplu, trecem prin filtre și totul începe cu un drum, cât mai de dimineață, la ambasada din Băneasa, unde ne așezăm încolonați la o coadă kilometrică, așeptând în tăcere să ajungem în fața „comisiei” care va analiza cererea și să răspundem la toate întrebările iscoditoare.
Deocamdată, așa ne tratează SUA. Din 2025, promit să fie altceva, dar până atunci… cerere-coadă-întrebări.
Ce s-a schimbat de România a fost primită în Programul Visa Waiver? Poate că valoarea împrumuturilor luate de țara noastră a ajuns să fie atât de mare încât „partenerul strategic” a zis „Gata, meritați și voi o mică răsplată!”?! Ultima semnătură pe un asemenea act a pus-o chiar Marcel Ciolacu, săptămâna trecută – România s-a împrumutat aproape un miliard de dolari din Fondul pentru Finanțare Militară al SUA. Nu e mult, dar și acest miliard se adaugă altor miliarde provenite din comenzile precedente de armament cerut, plătit și nelivrat.
Firesc că puteam să cumpărăm vechiturile, pardon armele US Army și din bugetul nostru, doar nu-i o sumă de speriat, dar, atunci, unde mai era câștigul (dobânda) Unchiului Sam?! Totul e business – îți vând arme și tot eu te și împrumut, la o dobândă cât mai specială, ca să le cumperi de la mine.
De fapt, toate guvernele României din ultimii ani s-au îndatorat masiv, cu Nicolae Ciucă și Florin Cîțu premierii cei mai dispuși să ia bani de la americani. Avem contracte în derulare cât nicio altă țară din NATO, căci majoritatea împrumuturilor sunt pentru înarmare. Și Klaus Iohannis a răspuns cu „prezent” când a fost întrebat în legătură cu disponibilitatea de a semna un acord de împrumut, în numele României. El a crezut că dă cu pixul și Casa Albă îi va răsplăti fidelitatea cu un post călduț în structurile occidentale; n-a fost cazul, lenea și apetitul pentru vacanțe de lux pe banii statului încă nu-s cerințe la angajare.
Din tot ce-am achitat până acum – Da, America a cerut banii înainte! -, doar un sistem Patriot a ajuns la noi. Și nici bine nu au apucat specialiștii MApN să se obișnuiască, să-l descopere, că Pentagonul ne-a și ordonat să-l trimitem în Ucraina, ajutor pentru trupele copleșite ale lui Zelenski.
Emigrați în SUA, nu vă fie rușine!
Ridicarea vizelor mai înseamnă și altceva decât restul Americii la creditele contractate de România. S-a dat liber la emigrat în SUA, haideți, se poate, nu vă fie rușine! Știu că sunt români care se bucură foarte mult de această veste și ne referim la cei care au vecini …nedoriți. Pe ei i-ar vrea plecați în State.
Să te ții distracție când vor invada clanurile piața americană. Fenomenul „Goana spre Anglia” a fost pistol de apă pe lângă ce urmează. Mulți se uită, deja, la New York ca la noul „El Dorado” al combinațiilor profitabile. Beleaua este că personajele nu-s tocmai un model civic de urmat și s-ar putea ca, sesizând o creștere a ratei infracționalității, americanii să reconsidere păstrarea României în Programul „Visa Waiver”.
Pentru restul românilor, cei care se trezesc dimineața doar ca să mai acumuleze ceva datorii peste zi, vestea nu are, încă, un impact prea mare. Nu scade nici întreținerea (dimpotrivă, Nicușor Dan tocmai ce a anunțat că vrea să scumpească, din nou, gigacaloria!), iar mâncarea rămâne tot cu prețurile nesimțite din prezent.
Povestea vizelor pentru America va fi un fel de „Pleacă ai noștri, vin ai voștri”. Adică, imigranții de care Vestul vrea să scape și pe care îi împinge, ușor-ușor, spre marginea UE, ar putea lua drumul României. Să ne așteptăm la reluarea poveștii cu o cotă impusă? Tot ce se poate, când o ai pe Ursula șefă la Bruxelles.