Cred că deja se simte în tot orașul. Ce vorbesc eu, în toată țara. De aia se și introduce în legislația privind protecția mediului un nou punct: „Disconfortul olfactiv – efectul generat de o activitate care poate avea impact asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, care se percepe subiectiv pe diferite scale de mirosuri sau se cuantifică obiectiv conform standardelor naţionale, europene și internaționale în vigoare”.
Aoleu, ce impact are asupra sănătății populației miasma ce vine de la Parlament. Nu știu dacă la alții miroase a flori de iasomie sau a busuioc, dar aici duhnește. E un miros greu, apăsător.
Șo pe ei!
Înclin să cred că cetățenii care populează Parlamentul și nu numai, zic și de ăi din spațiul public, nu mai folosesc parfumuri grele, uleioase, de proveniență bulgărească. Alea de-ți mutau nasul din loc. S-or mai fi cizelat și ei. Bine, și atunci de unde mirosul ăsta? De la impostură? Cred că da. De la neobrăzarea de a fi deputați și senatori mai mult pentru a lua o pensie mai de dai Doamne? Și asta cred. Pentru că trebuie să-și recupereze obolul dat pentru a fi trecuți pe listele de vot? Poate și de aici. Gândirea nu este parfumată, n-a dovedit nimeni asta până acum. Dar negândirea? Miroase a stătut, a minte îngustă și a golănie politică pe seama celor care i-au votat. Autoritățile, zice legea, trebuie să ia măsurile necesare prin oprirea desfășurării unor activităţi generatoare de disconfort, disconfort olfactiv pentru populaţie. Bine, șooo! Șo pe ei! Frumos, dar cum îi poți opri pe neomarxiștii useriști să nu le mai miroasă mintea în halul ăsta? Cum îi poți determina pe peneliști să-și înfrâneze pornirile de ciocoi ai României? Cum să le demonstrezi că Duiliu Zamfirescu, în „Viața la țară”, avea dreptate când spunea „deschideți ferestrele, să iasă mirosul de mitocan”? Mitocănia miroase? Da, la fel ca și impostura, și ignoranța, și rapacitatea. Este mirosul fetid al prostiei politice, al afacerilor făcute pe sub mână în timp ce rânjești la popor și spui că-i vrei binele. Este miasma grea a furtului legalizat, față de care nu mai răspunde nimeni. Este și duhoarea unei guvernări gândite în Parlament, oricât ar nega-o toți. Șo pe ei!
