Cauta

Legea educatiei, modificata de Guvern. S-a avut in vedere posibilitatea renuntarii la titul de ‘doctor’

In sedinta de luni a Executivului, ultima din acest an, a fost emisa o Ordonanta de Urgenta (OUG) prin care se modifica Legea educatiei, in sensul reglementarii posibilitatii ca o persoana care doreste sa renunte la un titlu stiintific sa o poata face.

Astfel, daca pana acum nu nu exista un cadru legal pentru un astfel de demers, Guvernul a introdus in textul Legii educatiei un articol care le da posibilitatea celor care vor sa renunte la titlul de ‘doctor’ sa faca acest lucru, in baza unei solicitari adresate Ministerului Educatiei.

In acest sens, ministrul Educatiei a declarat ca premierul, care si-a exprimat, in urma cu aproximativ doua saptamani, intentia de a renunta la titlul de „doctor in Drept” al Universitatii Bucuresti, acordat in 2003, va trebui sa adreseze institutiei pe care o conduce Cimpeanu o cerere in acest sens, iar in baza modificarii bazei legale, respectiv a articolului respectiv, introdus prin OUG, se va da curs unei astfel de solicitari. Pe scurt, odata ce primul-ministru va adresa o astfel de cerere de „renuntare”, Ministerul Educatiei ca lua act de aceasta intentie, iar titlul dobandit in urma cu 11 ani va deveni nul.

Va amintim ca Victor Ponta a adresat o astfel de solicitare Universitatii Bucuresit, iar aceasta institutie de invatamant a trimis mai departe aceasta solicitare Ministerului Educatiei.

foto: gov.ro

Ultimele stiri

  • ”Tăticul a ajuns acasă”, dar cum rămâne cu Ucraina?
  • CCR, ÎNCĂ O BOMBĂ! Colaborator al fostei Securități, Băsescu primește toate privilegiile înapoi
  • Peștele de la cap se-mpute. Inspectorii ANAF, trimiși de șefi doar la micile afaceri românești
  • Trump grăbește sfârșitul dominației dolarului
  • Scandal monstru la Inter! Chivu, la mijloc între staruri de sute de milioane de euro
  • Bolojan s-a întâlnit cu reprezentanții Atlantic Council. Discuțiile au vizat securitatea regională și parteneriatul cu SUA
  • Respirația conștientă – Medicamentul invizibil pentru minte și corp
  • Mândra Elveție stârnește fantomele Brexit
  • UPDATE. Judecătoria a decis: Elena Udrea poate fi liberată condiționat/Hotărârea nu e definitivă
  • Burse, non-competiție și ipocrizie
  • Exit mobile version