Șefa USR afirmă că în nicio ședință a Biroului Național al partidului nu a fost abordată chestiunea retragerii sale din cursa prezidențială.
Elena Lasconi, președinta USR și candidata acestei formațiuni politice în cursa pentru Cotroceni, a făcut o serie de declarații, joi seară, la un post TV. La un moment dat, a fost întrebată dacă are mai are susținere din partea colegilor din partid privind candidatura la alegerile prezidențiale.
Lasconi spune ce crede: „Colegii mei din USR mă susțin”
Șefa USR a adus în discuție scorul obținut la prezidențialele de anul trecut, și faptul că a intrat în turul al doilea, înainte de anularea alegerilor, în decembrie.
„Eu cred că colegii mei din USR mă susțin. Cel puțin, eu numai la televizor am auzit că există unii care nu m-ar susține. Nu mi-a spus nimeni vreodată, nu am discutat niciodată în ședințele Biroului Național – și am avut câteva de când s-au anulat alegerile – în care să se discute că ar trebui să mă retrag eu și ar fi ciudat pentru că sunt și președintele partidului și am făcut un scor istoric pentru USR, să ajungi în turul 2, ar fi destul de ciudat.
Nu am aceste informații, dar eu cred că, cumva, sunt induse tocmai pentru a pune presiune pe mine să ies. Au fost mai multe încercări de a mă scoate din această cursă pentru prezidențiale, dar eu sunt o luptătoare”, a afirmat Lasconi, joi seară, 30 ianuarie, la postul B1 TV.
„Sunt deschisă dialogului”
De asemenea, întrebată dacă este posibilă o retragere din partea ei sau a lui Nicușor Dan, lidera USR a răspuns că „este posibil orice”. Totodată, șefa USR s-a arătat convinsă ca va mai avea întâlniri, în perioada următoare, cu Nicușor Dan, actualul primar al Capitalei, cel care, după cum se știe, și-a anunțat intenția de a intra, ca independent, în cursa pentru Cotroceni, la alegerile din luna mai a acestui an.
„Noi o să comandăm sondaje, o să facem focus grupuri. Eu sunt deschisă dialogului. Întotdeauna am avut ușa deschisă și telefonul la îndemână. Sută la sută ne vom mai întâlni”, a afirmat Lasconi.