Șefa USR și, totodată, candidata acestui partid la președinția României, consideră că PSD este „îndreptățit” să dea premierul – ca urmare a rezultatelor obținute la alegerile parlamentare. Și lasă să se înțeleagă că, la momentul de față, cel puțin, nu exclude varianta Ciolacu premier. „Dacă îşi doreşte…”, a spus Elena Lasconi, miercuri, în fața presei.
„Eu cred că nu se pune problema orgoliilor. E important criteriul, competenţa. Ar trebui să negociem în funcţie de competenţă. Şi în funcţie de procentele pe care le-am obţinut la alegeri, să vedem ce ministere doreşte fiecare.
Asta înseamnă negociere. Dar competenţa ar trebui să fie prioritară. (…) Este îndreptăţit (PSD să dea prim-ministrul – n.r.)”, a spus Lasconi, miercuri, 4 decembrie, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Parlamentului, după ce a avut anterior o întâlnire cu reprezentanți ai mediului de afaceri.
Lasconi: Nu exclud în momentul de faţă
Ea a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta nominalizării lui Marcel Ciolacu pentru funcţia de premier.
„Dacă îşi doreşte…, dar lăsaţi-mă să negociem şi o să vă spun rezultatul. Nu exclud în momentul de faţă (varianta Marcel Ciolacu premier – n.r.)”, a susținut Lasconi.
Lasconi: Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare
Tot în cadrul acestei conferințe de presă, Lasconi a ales să menționeze că nu e momentul pentru „orgolii”, deoarece „este în joc soarta României”.
„Suntem într-un moment de cotitură pentru ţară. Aici nu mai e vorba despre partide. Nu mai e vorba de politicieni. Aici e vorba de soarta ţării. Nu există orgolii. Să ştiţi că în toate discuţiile pe care le-am avut cu toţi liderii politici, de ieri, nu s-a discutat absolut nimic despre vreo pretenţie de minister, de premier. Încercăm să construim – şi asta facem şi o să reuşim asta – fără orgolii.
Dacă, în trecut, sunt unii deranjaţi că i-am jignit, eu spun că ura nu îşi are locul în aceste zile, în aceste momente. Dacă am greşit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să îmi cer iertare, dacă cineva din aceste partide s-a simţit lezat de vreo declaraţie pe care am făcut-o. Nu e momentul să avem orgolii. Este în joc soarta României. Şi noi construim un guvern pro-european, ca să nu ne ducem înspre Rusia”, a afirmat Elena Lasconi.
Citiți și: Iuda din PSD și Ilie Gestapo
Anunțul lui Ciolacu după discuțiile de marți cu Lasconi
Amintim că marți a avut loc o întrevedere, la Parlament, între președintele PSD, Marcel Ciolacu, și șefa USR, Elena Lasconi, candidata care a ajuns în turul al doilea al alegerilor pentru fotoliul de la Cotroceni. „Am avut, astăzi (marți-n.red.), o întâlnire cu doamna Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, cu care am discutat despre o majoritate parlamentară pro-europeană și despre soluțiile pentru a putea realiza o guvernare care să susțină aceleași valori.
Mă voi întâlni și cu liderii celorlalte formațiuni politice care au anunțat deja că doresc să facă parte dintr-o formulă de guvernare care să continue dezvoltarea României folosind bani europeni. Este esențial să păstrăm direcția actuală a României: alături de Uniunea Europeană, NATO și în spațiul Schengen.
I-am spus doamnei Lasconi ceea ce le voi spune tuturor liderilor politici cu care urmează să discut și anume că voi căuta să aplic mesajul transmis de români în alegeri: drumul european al țării noastre trebuie să continue doar apărând mult mai hotărât valorile tradiționale, identitatea națională și credința acestui neam”, a transmis Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe Facebook, în după-amiaza zilei de 3 decembrie.