AcasăPoliticaLa Guvern se fumează mult. Greșeală uriașă în Monitorul Oficial!

La Guvern se fumează mult. Greșeală uriașă în Monitorul Oficial!

Ludovic Orban ne-a băgat în ceață

Hotărârea de Guvern care completează măsurile privind starea de alertă, apărută în Monitorul Oficial din 12 iunie, arată degradarea de la nivel decizional al Executivului. Astfel, două alineate se contrazic reciproc, consecința fiind aceea că românii care vor pleca în vacanțe în Bulgaria și Grecia vor fi băgați direct în carantină.

Potrivit anunțului Comitetului Național pentru Situații de Urgență, făcut sâmbătă, 13 iunie, obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu se va elimina pentru cetățenii români care revin din 17 țări europene. Este vorba despre Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Concret, românii care se deplasează sau își petrec vacanțele în aceste țări nu vor mai fi obligați, la întoarcere, să intre în carantină sau în izolare la domiciliu împreună cu întreaga familie. Până aici, vești bune, mai ales că foarte mulți români își plătiseră deja, în avans, sejururile pentru Grecia și Bulgaria. Veștile proaste vin însă de la Monitorul Oficial, unde, în 12 iunie, a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 465 din 11 iunie 2020, pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În acest act normativ apar două puncte la articolul 1 care se bat cap în cap. Astfel, potrivit punctului 2^1 al articolului 1 din anexa 2, ”persoanele care vin în România din țările care fac obiectul excepției de la carantinare/izolare, prevăzută la pct. 2, dar care, înaintea plecării din țara respectivă, nu au stat cel puțin 14 zile pe teritoriul acesteia, intră în carantină/izolare la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz”. Ulterior, la punctul 2^2, se prevede că ”persoanele care fie au plecat din România și petrec o perioadă mai scurtă de 14 zile în altă țară exceptată de la măsura carantinării/izolării, fie au petrecut o perioadă de cel puțin 14 zile cumulativ în țări exceptate de la măsura carantinării/izolării nu intră în carantină/izolare la intrarea în România”. Mai exact, potrivit punctului 2-1, dacă vacanța durează mai puțin de 14 zile, intri direct în carantină sau în izolare, dar, potrivit punctului 2^2, nu ar trebui să mai intri în carantină!

Restricții fără starea de alertă

Măsurile de relaxare, dar și de restricții prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 465 sunt aplicabile, potrivit actului normativ, din data de 15 iunie, dată la care, oficial, se termină starea de alertă și nu mai există cadrul legal pentru a impune restricții. Astfel, din 15 iunie, se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în următoarele domenii: activități în piscine, locuri de joacă și săli de jocuri, și se interzice activitatea restaurantelor, cafenelelor sau a altor asemenea localuri publice, exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri și a cinematografelor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.034 afisari

1 COMENTARIU

  1. Iar Talanul,este f. multumit de guvernul PNL.Bazat pe faptul ca turma de prosti ,este F. multumita de Talan,si de guvernarea PNL.Sa traiti bine.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger