O declarație a Secretarului Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a ridicat valuri de neliniște pe piețele globale și în cancelariile aliate.
Într-un interviu televizat, oficialul american a anunțat că Washingtonul va „direcționa aliații să-și investească fondurile în companii și industrii americane”, adăugând că operațiunea se va desfășura „în cea mai mare parte, la discreția președintelui”.
O „strategie” sau o formă de constrângere?
Mesajul a fost livrat sec, dar în spatele lui se ascunde o realitate tensionată, spun analiștii. Practic, fonduri de miliarde de dolari – provenite din Japonia, Europa, Canada sau Coreea de Sud – ar putea fi canalizate obligatoriu spre „industriile prioritare” ale Americii. Cine stabilește ce e prioritar? Nu piețele, nu logica economică, ci un singur factor: voința președintelui de la Casa Albă. Altfel spus, aliații devin investitori captivi.
Imaginați-vă un manager de fonduri europene care, până acum, decidea liber unde să aloce capitalul: în infrastructură locală, în tehnologie sau în tranziția verde. De mâine, poate afla că banii săi trebuie să meargă spre o fabrică americană de semiconductori sau spre un conglomerat din apărare, pentru că „așa cere Washingtonul”. Pentru contribuabilii din țările aliate, consecința e directă: resursele care ar fi putut susține spitale, școli sau proiecte de energie curată acasă vor fi deturnate în direcții stabilite la mii de kilometri distanță, explică presa internațională.
Reacția Europei: îngrijorare și suspiciune
În capitalele europene, declarația este percepută ca o lovitură în logica parteneriatului transatlantic. Oficialii se tem că „investițiile forțate” vor crea tensiuni politice și vor alimenta discursurile suveraniste. Un diplomat european, sub protecția anonimatului, rezumă situația: „Nu mai e vorba de cooperare, ci de comandă. Iar când un aliat îți comandă ce să faci cu banii tăi, nu mai vorbim de parteneriat, ci de dependență”.
Pe termen scurt, industria americană ar putea beneficia de un flux uriaș de capital. Pe termen lung însă, riscul este erodarea încrederii. Statele care până ieri investeau în SUA din convingere s-ar putea trezi acum constrânse să o facă din obligație. Iar constrângerea, știm din istorie, rareori produce loialitate.
Banii, la mâna politicului
Declarația lui Scott Bessent marchează începutul unei noi ere, în care fluxurile de capital devin instrumente de geopolitică. „La discreția președintelui” nu mai e doar o formulă birocratică; este noua realitate a unei Americi care cere aliaților să își pună banii acolo unde dictează Casa Albă.