Klaus Iohannis vrea să echilibreze balanţa comercială a României: vinde gogoşi la export!

În plină criză politică, cu un guvern dezintegrat şi cu un premier discreditat de trecutul său ceţos, România încearcă, prin vocea preşedintelui Iohannis, să îndulcească fierea. Să vândă gogoşi zaharisite la export.

Domnul Iohannis declară pentru media străină, la interval de doar două zile, următoarele:

07.09. 2021

“Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluții pentru a depăși actuala criză politică și a continua o guvernare pentru dezvoltarea României” [Klaus Iohannis, marți, la Reuniunea Anuală a Diplomației Române].

09.09.2021

”Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare”, [ Klaus Iohannis, joi, într-o vizită oficială în Elveția].

Discrepanţa între ce se întâmplă în ţară aşa cum vedem şi simţim noi, din interior, şi ce transmite Klaus Iohannis din Dealul Cotrocenilor, din stratosfera lui rarefiată, este uriaşă. Prăpastia dintre adevăr şi halucinaţie. Cu obişnuita-i grimasă minerală, fără semne vitale, cu acel zâmbet prăfos parcă tăiat cu traforajul într-o mască de gips, domnul preşedinte asigură planeta că situaţia din ţara sa “nu este absolut deloc îngrijorătoare”, că românii au câteodată darul exagerării, aşa fiind ei, prin genă, mai patetici şi mai speriaţi de bombe decât alţii.

Eu sunt gata, pentru o clipă, să mă fac că îl cred. Să plec de la premisa că domnia sa a găsit, într-adevăr, “cea mai potrivită soluţie” şi că de aceea este atât de “deloc îngrijorat”, pentru că ştie dânsul ce ştie.

Nu ne spune care este soluţia miraculoasă cu care ne va blagoslovi, probabil pentru a nu-i pune în pericol succesul. Să încercăm atunci să o descoperim singuri, dacă logica încă mai funcţionează şi mai e bună la ceva când vine vorba de declaraţiile şi acţiunile lui Klaus Iohannis.

Avem certitudinea că, în acest moment, Klaus Iohannis îl sprijină pe Florin Cîţu să rămână premier. Cu toate forţele sale, în orice condiţii, cu orice riscuri, fie ce-o fi. Interimari la 5 ministere, o moţiune de cenzură ce abia aşteaptă să fie votată în Parlament, un val de scumpiri ameninţând să degenereze în tzunami, toate aceste pericole dătătoare de insomnii pentru unii sunt, pentru domnia sa, bagatele. Scopul imediat al preşedintelui este evident: peste două săptămâni Cîţu să fie ales preşedinte al PNL. Până aici mai toată lumea este de acord. Dar după acest moment?

Pe ce aranjament(e) mizează nepravoslavnicul nostru preşedinte ca să ne salveze? Să analizăm cele mai rezonabile scenarii:

1.     Câţu preşedinte PNL şi, în continuare, premier. Asta ar însemna USR în opoziţie şi guvern minoritar susţinut din umbră de PSD. Sinucidere curată pentru PNL (şi implicit pentru Iohannis şi Câţu) mai ales în perspectiva scumpirii uriaşe a vieţii şi a pauperizării galopante a populaţiei. Căci PSD, când situaţia românilor va sta să explodeze, va fi primul ce-i va indica pe liberali ca principali vinovaţi şi-i va pune la zid capitalizând toate beneficiile politice;

2.     Cîţu preşedinte PNL şi numirea de către Iohannis a unui alt premier liberal. Are sens doar dacă Iohannis doreşte readucerea USR la guvernare. Eu cred că, vanitos cum îl ştim, îi va fi foarte greu să-i ierte pe usereplusişti pentru atacurile şi jignirile la care îl supun în aceste zile. În plus, apar nişte întrebări îngrijorătoare pentru succesul acţiunii: cum va colabora “preşedintele PNL Cîţu” cu noul premier PNL care va fi desemnat în locul lui şi, deloc neglijabil, cum va convieţui “preşedintele PNL Cîţu”, din noua poziţie, cu oamenii lui Cioloş şi Barna? Care, sub efectul beţiei victoriei de a-l fi debaracat pe inamicul lor nr. 1 şi cu frustrările acumulate în aceste zile de umilire totală, vor negocia la sânge, de pe poziţii de forţă, revenirea în coaliţie. Deja Cioloş zilele trecute, într-un interviu, a aruncat petarda: USR-PLUS se va întoarce la guvernare doar dacă va primi poziţia de prim – ministru. Posibili candidaţi avuţi în vedere pentru a-l înlocui pe Cîţu: Ghinea, Drulă şi, ultimul pe listă, cu infinită modestie, Dacien. Această variantă, cu refacerea coaliţiei “de dreapta”, este cea mai acreditată în mass media. Eu însă nu cred în ea. Succesul ei ar depinde de prea multe necunoscute şi de realizarea peste noapte a unei armonii între trei centre de putere pline de pretenţii şi ifose (Preşedinte, PNL, USR) care sunt extrem de antagonizate în acest moment.

3.     Cîţu preşedinte PNL şi desemnarea de către Iohannis a unui prim ministru membru PSD sau tehnocrat propus de PSD. Alianţa PSD – PNL – UDMR ar avea o majoritate confortabilă în Parlament şi ar fi cea mai stabilă şi reprezentativă soluţie de guvernare. În afară de procentele asiguratoare pe care le-ar acumula, această uniune ar mai prezenta şi un alt mare avantaj: ar fi formată din politicieni normali la cap, cu ceva competenţe administrative şi compatibili între ei. Nu e puţin lucru, după experienţa concubinajului de balamuc cu zărghiţii care nu vor să jure pe Biblie şi visează la copii concepuţi prin anus şi aduşi pe lume tot pe-acolo, cu clisma în loc de forceps. Aceasta ar putea să fie “soluţia salvatoare” de conjunctură, dar mă îndoiesc că preşedintele Iohannis e dispus ca, spre binele ţării, să-şi calce pe suflet şi pe orgoliu. Cum am mai spus, deciziile sale sunt marcate de un deficit de inteligenţă care-l împiedică să fie, măcar în ceasul al 12-lea, raţional şi patriot.

Sigur, se mai pot imagina şi alte scenarii (de exemplu Cîţu preşedinte al Senatului ca, în caz de suspendare a preşedintelui, să existe un înlocuitor convenabil, sau Barna premier de paie sau…ş.a.m.d.) dar e greu ca ele să poată fi încadrabile la “cea mai potrivită soluţie” din punctul de vedere al lui Klaus Iohannis.

În realitate nu cred că domnul Iohannis, când a rostit frazele respective, chiar avea în minte o soluţie la criza politică actuală, bună în acelaşi timp şi pentru el şi pentru români. S-a axat, în declaraţiile citate, doar pe un discurs propagandistic care să-l scutească de explicaţii pe fond privind situaţia reală şi consecinţele ei pe plan intern şi internaţional. Ce era să spună? Că a dat-o în bară generalizat, la tot ce a încercat să întreprindă ca politician de anvergură? Că “premierul lui” este un personaj compromis? Că “guvernul lui” este o adunătură de habarnişti demolatori? Că “dreapta românească” reprezentată de marionete ca Dan Barna, Nicuşor Dan, Clotilde Armand şi, din nou, supermanul Cîţu, fură de-a valma nu doar miliarde de euro, dar şi alegeri, şi conştiinţe, şi programe naţionale de investiţii şi tot ce-a mai rămas de jefuit prin ţara asta?

Şi atunci preşedintele preferă să vândă gogoşi. Umplute cu baliverne scrise de alţii pe prompter, pudrate cu un praf alb, soporific, despre care nu mai crede nici dracu’ că ar fi zahăr farin.

După toate semnele, ne-am emancipat fatal. Luminata conducere a ţării noastre a trecut la next level: cultivarea unei lumi paralele prin operarea cu  realităţi virtuale.

Pentru domnul preşedinte şi pletora sa de scorburi tot ceea ce contează este golul. Nu de fotbal ci de conţinut. Găunoşenia să trăiască! De ce să-şi onoreze valorile plecate cu modestie dintre noi? De ce s-ar fi dus statuarul de la Sibiu la funeraliile lui Ion Caramitru când a fost mult mai comod să se pozeze, ca între statui, cu doamna Carmen şi cu baronul Samuel von Brukenthal?

Fac o propunere pentru posteritate: când nemuritorul nostru preşedinte actual va fi turnat în bronz, să fie înfăţişat ca o mare scorbură. Cu rădăcinile uscate şi cu nişte colivii de sticleţi pe cioturile rămase din coroană.