Recent întors în țară de la Bruxelles, Klaus Iohannis a ajuns, miercuri, la Craiova, unde s-a oprit la Fabrica Ford.
Președintele s-a declarat ”foarte bucuros” că a revenit la Craiova, spunând că a văzut ”noutățile, o echipă foarte dedicată, oameni harnici”.
Mai mult, pe lângă vizita în sine, liderul de la Cotroceni a dezvăluit că a făcut și un test drive, cu noul model Ford, Klaus Iohannis comunicând, în fața presei, primele impresii după acest episod. ”Mi-a plăcut mașina și cred că este important ca România să fie cunoscută pentru astfel de unități, de uzine de mare succes”, a declarat Iohannis.
Așadar, obișnuit să stea pe bancheta din spate a autoturismului cu care se deplasează la evenimentele la care participă, Klaus Iohannis a avut ocazia să facă o schimbare.
Șeful statului avusese parte de o experiență similară și în toamna lui 2017, când urcase la volanul unei mașini Ford EcoSport. La finele acelui test drive, liderul de la Cotroceni s-a arătat foarte mulțumit de dotările și ”comportamentul” modelului respectiv.