AcasăPoliticaKlaus Iohannis nu este suficient de inteligent pentru a rezolva criza

Klaus Iohannis nu este suficient de inteligent pentru a rezolva criza

Toată lumea vorbeşte în aceste zile de blatul care ar exista între PSD şi Klaus Iohannis. Motive ar fi destule pentru o astfel de suspiciune, dar eu nu cred în ea dintr-un motiv foarte simplu: Klaus Iohannis nu este suficient de inteligent pentru a face o astfel de mişcare. Rigiditatea lui teutonică, grefată peste o mediocritate structurală, îl împiedică să găsească, pe cale de raţionamente logice, soluţii care presupun flexibilitate şi adaptabilitate.

Un trufaş ca el, confundând puterea conjuncturală a funcţiei cu înalte virtuţi personale, nu este în stare să se obiectiveze când greşeşte şi să încerce a îndrepta lucrurile din mers. Convins, de firea lui şi de yesmenii din jur, că este infailibil, perseverează în erori rizibile, închipuindu-şi că lumea din jur ar trebui să se supună planurilor sale şi refuzând orice fel de corecţii.

Dintr-o analiză politică a momentului, raţională şi lucidă, rezultă limpede că  orice soluţie cât de cât stabilă la actuala criză politică din România ar trebui să includă PSD. Nu poţi, mai ales într-o ţară în derivă ca a noastră, să arunci partidul cel mai greu al ţării la pupa navei ca pe o benă cu fiare ruginite, şi să îţi închipui că printr-o astfel de dezechilibrare brutală poţi evita scufundarea. Or Klaus Iohannis tocmai asta face. Cu infatuarea şi lipsa lui cronică de imaginaţie, o ţine langa cu “fără PSD”, incapabil să priceapă că astfel contribuie substanţial la fortificarea PSD-ului şi la şubrezirea alianţei LUI de dreapta şi a poziţiei sale personale. Să nu încerci a coopta 35% din forţa electorală a ţării la efortul de a depăşi această criză majoră, sanitară, economică şi, mai recent, de guvernanţă bazală a societăţii, este, pe termen mediu, sinucidere curată.

Şi, ca să-i cânte în strună melomanului de la Cotroceni căruia nu-i plac decât gamele minore, tromboniştii lui Câţu şi cordiştii lui Orban se jură de dimineaţă până seară, pe toate octavele posibile, că ei şi PSD … niciodată împreună! Ceea ce, evident, PSD aplaudă. Oricum, nici prin cap nu le trece pesediştilor să intre acum la guvernare, dar, decât să declare asta oficial şi să fie acuzaţi de laşitate ori oportunism, le cade mult mai bine să spună că ei ar vrea să salveze ţara dar, iată, nu sunt lăsaţi de Werner şi ai lui.

Şi, vorba poetei, “timpul trece ca un amănunt”; iarna vine, facturile vor sări în aer, useriştii îşi vor umple la cota de retenţie rezervoarele cu venin şi-şi vor ascuţi şi mai tare dinţii cu dren, PSD va trece de 40% în sondaje şi poporul sleit atât va aştepta ca să-şi regăsească pofta de viaţă: un îndemn răcnit al Şoşoacăi şi mobilizarea decisivă a lui George Simion.

Atunci să-l vedem pe “fălosul – consecvent” de la Cotroceni şi pe filarmonicii lui drapaţi în galben de la Palatul Victoria pe unde vor scoate cămaşa. Pe ce ieşiri secrete ale palatelor lor vor da buzna să se evacueze…

Rareş Bogdan şi Emil Boc, principalii artizani ai blagoslovirii românilor cu providenţialul Câţu, vor primi binemeritata răsplată a isteţimii lor. Sictirul colectiv al naţiei.

Iar noi o vom lua de la capăt, pasivi şi cu memoria scurtă, sperând într-o lume mai bună care să ne cadă din cer.

C-aşa-i românu’, visător!

author avatar
Contele de Saint Germain
3.208 afisari

31 COMENTARII

  1. Curaj gaina , ca te tai ! ” PSD VA TRECE DE 40 % IN SONDAJE SI POPORUL SLEIT ATAT VA ASTEPTA SA -SI REGASEASCA POFTA DE VIATA : UN INDEMN RACNIT AL SOSOACAI SI MOBILIZAREA DECISIVA A LUI GEORGE SIMION ” ABSOLUT SUPERB , c-an filme horror … ! Am trait sa aflam si asta : Nemuritorul Conte de Saint Germain , contaminat cu mitul lui Dracula , A FOST SI ESTE PESEDIST ! Ca un adevarat geniu malefic , a contribuit la decapitarea Mariei Antoaneta cand i-a soptit la urechea bleaga celebra trasnaie : ” Ce neghiob e poporul , care vrea neaparat paine , cand ar putea sa-si cumpere cozonaci ” . Omul in negru recidiveaza , o pune si pe Sosoaca sa -i dea lovitura decisiva poporului cu un urlet sinistru si Simion sa mane caii dricului . Buna treaba , romanu trebuie trezit din visare si internat la urgente , bietul Conte uita ca mai sunt 3 ani pana la alegeri si sincopele inerente aparute in sanul unei coalitii nu impieteaza asupra Programului de Guvernare , beneficiarul unui purcoi de bani , celei mai mari sume de bani primite de Romania in istoria ei . Contele e sugubat , pus pe sotii , sa traim pana in 2024 , se pot intampla multe , electoratul e schimbator , prin 2023 Guvernul o sa fie un Mos Craciun darnic , daca e multumit salariatul bugetar , cel din mediul privat , omul necajit si pensionarul uita iute daca vede marit fluturasul , hai sa nu ne pripim , chiar daca „timpul trece ca un amanunt „, e mai bine sa lasam timpul sa vorbeasca ! Chiar asa de credul nu este poporul roman , nu se vor buluci la florarii in asteptarea PSD -ului , cunosc marfa de 30 de ani si n-au uitat ” maretele ” promisiuni pe hartie din 2016 . Astia , cel putin , au transformat tara in santier , au acoperire si se bazeaza pe banii ce vor veni de la Uniunea Europeana . Aici e durerea , PSD nu are acces la borcanul cu miere , d-aia sunt asa dulci cu Citu , sa – i ia si pe ei in teleguta , chioraie matu ….

    • Contele asta trebuie retrogradat Viconte , ne-a ametit de cap , a suparat pana si Marchizul , Ducele , Printul si Regele cu balivernele lui !

    • Dar de ce sa l trezim pe popor? Sa l lăsăm sa doarmă, sa viseze și sa moara liniștit în somn.

  2. Comisarul.ro , astazi , , ora 21 :11 : ” CE AS FACE DACA-MI URLA ……… ” . Urmariti VIDEO !

  3. Comisarul.ro , astazi , ora 18:24 : ” CINE SUNT TITI PATRU MAINI SI ANTONIO ……..”

  4. E fumata ,lasati vrajeala cu rusii si Stalin,nu mai aveti argumente ,nu mai aveti inspiratie,sunteti mediocri si prosti.Pentru clica voastra de nemernici a inceput numaratoarea inversa.Niciodata sa nu va puneti cu poporul,javrelor naimite.

  5. E fumata , astea nu sunt argumente , de mediocri si prosti v-ati pus cu poporul la Ordonanta 13 si a inceput numaratoarea inversa , javrelor naimite . Acum sunteti in foame si pozati in fete mari ?

  6. Adevarul .ro , astazi , 10 sept.2021 , ora 06:24 , articol de Alina Batcu : ” CARE SUNT ACUZATIILE CARE I-AR PUTEA FI ADUSE …………”

  7. Individul asta ce face? Salută sau isi păzește portofelul?
    De cati ani esti herr președinte? N-ai învătat cand și in ce condiții si cum se salută? Chiar sunt curios cum ai sa-l onorezi pe criminalul căruia i-ai ridicat statuie. Tot cu mâna pe portofel?

    • Cine credeti ca sunt ? Ati ghicit , sunt Constantin Moldovean Tiraspol zis Kostea Sugiuk , expert in labuit portofele , presedintele e prevazator ….

      • Esti un biet imbecil, inventat de niste indivizi ce se vor ziaristi, după chipul inteligența și asemănarea lor, tolerat de alti dezmosteniti ai naturii care se vor manageri.

  8. Ba , Kosteo , de ce dracu nu stii sa pierzi ? Esti demascat , gata , cere sefilor sa te schimbe , esti scos din uz si bombardat in falci si rozeta de romanii de pretutindeni ! Mergi la reparatii capitale sau pregateste coparseul , misiunea ta caraghioasa a luat sfarsit pe National , vezi cat mai tine pe Cotidianul , s-a luat si Nistorescu de ganduri cu asemenea mancurt stalinist fugit din balamuc . Daca nu mai imputesti Nationalul cu bashinile tale puturoase ai sa vezi ca o sa existe dialog civilizat intre romani , n-ai ce cauta in publicatiile romanesti asa cum romanii nu se inghesuie sa posteze in publicatiile din Transnistria . Panimaesi ?

  9. Ce curaj pe nea’contele asta..asa pot si eu sa scriu,ca mai degraba e mama lui dragnea,dupa ce caracterizari face…😐😕

  10. Stie toata lumea ca sunt CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL zis KOSTEA SUGIUK , sunt activ si pe facebook si youtube , am crezut ca tine sa pacalesc romanii ca sunt de-al lor si pot sa si sa ii instig la ura asa cum am primit instructiunile de la Raion . Sunt deconspirat si ma retrag abatut in boschetii din spatele garii Tiraspol pentru a ma travesti in Kostyuska Sugimory si a relua cea mai veche meserie . Gata , mi-am pus peruca mov , m-am rujat , fardat , parfumat , iau doua inghituri de mitilic din damigeana sa-mi fac curaj si sa fiu atenta cum calc cu pantofii cu toc sa nu-mi scrintesc glezna . Am mai slabit , leg fustita minijup cu o sfoara sa nu raman instant in bikini si ies la agatat , deja se benocleaza si ma dezbraca din priviri un zdrahon navetist de Rabnita . Am tuguiat botoxul spre el si am pus-o de o partida de nu mna uita , sa vedem ce vagon de marfar alege din depou ….

  11. Trâdâtor de țarâ IOHANNIS , numai strigâ in gura mare PESEDE , unde sunt miliardele de euro care se lâuda a distrus PNL

    • NU SUNT ” ioan ” , SUNT KOSTEA SUGIUK TIRASPOL , gura de k.kat , halesk noaptea la 2:10 , ca hotii !

      • Esti un biet imbecil, inventat de niste indivizi ce se vor ziaristi, după chipul inteligența și asemănarea lor, tolerat de alti dezmosteniti ai naturii care se vor manageri.

        • Am fost , nu mai tine , s-au prins romanii ca sunt agent provocator infiltrat in National si ca postez din Transnistria . Ma apuc de vechea meserie , imi caut disperat peruca , fustita mini si pantofii cu toc . Pupici !

  12. Chiar ca trebuie sa fii tare ” inteligent ” ca sa-l suspectezi pe iohan de inteligenta !

  13. Am scos asta din putul gandirii , ca sa vidieti si „intelijient „m-o fatat mamuku in port la Rabnita .,

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger