Cauta

Klaus Iohannis împlinește astăzi 61 de ani. De la primărie la președinție

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis împlinește sâmbătă, 13 iunie, vârsta de 61 de ani. Șeful statului menține discreția, ca în fiecare an, și nu a anunțat organizarea unei aniversări.

Klaus Werner Iohannis, s-a născut la 13 iunie 1959, la Sibiu, într-o familie de sași transilvăneni. După școala germană, a urmat Liceul „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității ”Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

În 1983 a început să predea fizică, fiind profesor la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar după cinci ani a ajuns să predea la Liceul ”Samuel von Brukenthal”, pe care îl absolvise, titularizându-se aici.

S-a lansat în politică în anul 2000

Deși a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) în 1990, Klaus Iohannis a devenit un personaj politic activ în 2000, când FDRG a decis să aibă un candidat propriu la Primăria orașului.

A deținut patru mandate consecutive de primar al orașului Sibiu, din partea FDGR, fiind ales la scrutinurile din 2000, 2004, 2008 și 2012. A fost primar al Sibiului până în decembrie 2014, când a devenit președinte al României. Se află la al doilea mandat de președinte al României, fiind reales în noiembrie 2019.

Este căsătorit de peste 25 de ani cu Carmen Iohannis, profesoară de engleză la Sibiu. Nu au copii împreună.

A primit numeroase felicitări de ziua sa

La finalul ceremoniei de comemorare a victimelor Mineriadei din 1990 la care a participat astăzi, premierul Ludovic Orban a afirmat că urmează să îi transmită în curusul zilei un mesaj de „La mulți ani!” șefului statului cu ocazia zilei sale de naștere. ”I-am urat La mulți ani! în gând și o voi face”, a afirmat Orban.

Și președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a transmis clasicul „La mulți ani!” președintelui României. „Cu o deosebită plăcere adresez cele mai calde și sincere felicitări.

Ultimele stiri

  • Român dispărut în Italia, găsit în viață după 12 zile. Cu ce s-a hrănit în tot acest timp
  • Drone detectate la nord-est de Sulina/Două aeronave Eurofighter Typhoon au survolat zona din apropierea graniţei cu Ucraina
  • BNS, solidar cu protestele profesorilor din întreaga țară: „Revendicările lor să fie soluționate în mod responsabil”
  • Fit-tech românesc: cum personalizarea AI în fitness și nutriție prinde teren și la noi
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. Estimările meteorologilor pentru perioada 8 septembrie – 6 octombrie
  • Atac șocant în Canada: o tânără a fost ucisă, alte șapte persoane fiind rănite. Ce s-a întâmplat cu agresorul
  • Ministrul Educației, optimist că școala va începe luni: „Le transmit părinţilor să îi ducă pe copii la şcoală”
  • Ministrul Muncii, întrebat dacă vor fi bani de pensii până la sfârşitul anului: „Vor fi dacă vom face niște economii” – VIDEO
  • Oferta publică de cumpărare Fondul Proprietatea SA.
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version