Kamala Harris poate că a reușit să-i convingă pe americani că este o alternativă modernă și „veselă” la Sleepy Joe, dar cei din afară nu ar trebui să se lase păcăliți.
În ceea ce privește politica externă, toate semnele sugerează că va urma calea stabilită de fostul ei șef: una bazată pe contracararea agresivă a oricăror provocări la adresa hegemoniei în declin a Americii, prin orice mijloace necesare.
Dar ce se întâmplă cu Harris progresista? Timp de luni de zile, dreapta americană a pictat-o cu bucurie pe democrată drept o războinică „woke”, o militantă liberală căreia îi pasă mai mult de „bunătate” decât de menținerea siguranței Americii, noteazăUnHerd. Cu toate acestea, adevărul nu ar putea fi mai diferit. De fapt, pe scena globală, pedigree-ul progresist al Kamalei este tocmai ceea ce o face atât de periculoasă.
Intervenție în numele democrației și război în numele păcii
Unul dintre modurile în care SUA și-a justificat în mod tradițional intervențiile externe, în special după Războiul Rece, este prin apeluri la umanitarism și moralitate.
Reprezintă în multe privințe fundamentul ideologic al intervenționismului liberal, care pledează pentru utilizarea forței militare, schimbarea regimului sau presiunea economico-diplomatică pentru a asigura „ordinea internațională bazată pe reguli”. În realitate, aceste idealuri au servit adesea drept pretext pentru promovarea intereselor economice și geopolitice ale SUA.
În 2022, cercetătorul în relații internaționale Christopher Mott a inventat termenul „woke imperium” pentru a descrie cea mai recentă iterație a acestui mod de guvernare, care nu urmărește doar să răstoarne rivalii străini, „ci să le construiască culturile în conformitate cu modelul progresist occidental”.
Susținerea de către Harris a problemelor progresiste – de la schimbările climatice la guvernanța democratică în țările în curs de dezvoltare – se încadrează perfect în acest tipar.
De la rolul său în provocarea și escaladarea războiului din Ucraina până la sprijinul său aproape necondiționat pentru Israel și abordarea agresivă față de China, nu este exagerat să spunem că Partidul Democrat al lui Biden a devenit moștenitorul oficial al agendei neoconservatorismului.
Harris a jucat un rol important în consolidarea acestei poziții. În discursurile sale în calitate de vicepreședinte, ea a subliniat în mod repetat importanța menținerii superiorității militare americane și a reafirmării rolului central al SUA în cadrul NATO și al altor alianțe. S-a ocupat pe larg de Ucraina, de exemplu, întâlnindu-se cu Volodimir Zelenski de șase ori de la începutul invaziei Rusiei.
A făcut, de asemenea, numeroase călătorii în Asia, întâlnindu-se cu aliații SUA din regiune pentru a consolida diversele alianțe de securitate militară anti-China.
Abordarea respinge în mod deschis ideea distincției civilizaționale ca fundament al unei ordini internaționale bazate pe egalitatea suverană între națiuni, și mai degrabă împarte lumea în state legitime („bune”) și nelegitime („rele”).
Prin urmare, Harris poate să urmeze linia imperială a Partidului Democrat în toate strategiile majore de politică externă. Cu un zâmbet, va oferi intervenție în numele democrației și război în numele păcii.