Jocul lui Trump în Levant

Pe 13 mai,  într-un anunț surpriză în timpul primului său turneu în Golf de după inaugurare, președintele Donald Trump a declarat că va „ordona încetarea sancțiunilor împotriva Siriei”. Locul de desfășurare – Forumul de investiții saudit-american din Riad – a fost la fel de simbolic ca și momentul ales.

Mișcarea nu a fost un simplu teatru diplomatic, ci a  reflectat o coordonare profundă cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, care au presat Washingtonul să pună capăt izolării Siriei în favoarea reintegrării economice.

Subminarea influenței Rusiei și Chinei

Trump se poate lăuda cu o lovitură  tranzacțională – oferind firmelor din SUA intrarea pe o piață de reconstrucție de 400 de miliarde de dolari, creând un pretext pentru retragerea ultimilor 900 de soldați americani și subminând influența Rusiei  și Chinei în Levant.

Toate cele șase state din Golf se consideră părți interesate cheie în viitorul Siriei, unite în apelul de a ridica sancțiunile americane și europene care au paralizat economia țării și au blocat investițiile străine vitale.

Păstrarea integrității teritoriale a Siriei și stabilitatea rămân în centrul viziunii lor, motivată de îngrijorarea cu privire la golurile de putere care ar putea fi exploatate de grupuri extremiste precum Statul Islamic.

Pentru Damasc, ridicarea sancțiunilor a reprezentat un colac de salvare, relatează Modern Diplomacy. Noul guvern tehnocrat condus de Ahmed al-Sharaa moștenește o economie și o monedă distruse. Promisiunea de a avea acces la sute de milioane de dolari în active înghețate, combinată cu promisiunile Golfului de ajutor pentru infrastructură, oferă o șansă rară de a stabiliza lira siriană, de a restabili serviciile publice și de a reconstrui legitimitatea.

Totuși, aceste beneficii sunt însoțite de condiții. Donatorii internaționali vor solicita transparența achizițiilor publice, garanții anticorupție și reforme sectoriale – de la modernizarea băncii centrale la digitalizarea finanțelor. Implicarea FMI, dacă se materializează, va aduce disciplina fiscală, dar și compromisuri dificile.

Cei mai mari perdanți strategici, cel puțin inițial, sunt Moscova și Beijingul. Poziția  Rusiei în Siria – consolidată în timpul războiului – se confruntă cu eroziunea.

Deși păstrează bazele militare din Tartus și Khmeimim, Rusia concurează acum cu firmele occidentale și cele susținute de Golf pentru contractele de reconstrucție.

China, la rândul său, trebuie să se recalibreze. După ce a menținut în liniște coridoarele Belt and Road și proiectele umanitare din Siria, Beijingul a anticipat probabil un rol. În schimb, va trebui să se adapteze la o piață redeschisă, modelată de norme de conformitate occidentale mai stricte și de oferte competitive din partea întreprinderilor cu finanțare arabă.