Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat că ţările europene trebuie să îşi asume „cea mai mare parte a poverii” pentru a garanta securitatea Ucrainei, având în vedere că este continentul lor.
„Nu cred că ar trebui să ne asumăm totul. Cred că trebuie să ajutăm, dacă este necesar, pentru a opri războiul şi crimele. Dar cred că trebuie să ne aşteptăm, iar preşedintele (Donald Trump) cu siguranţă se aşteaptă, ca Europa să joace rolul central”, a declarat Vance într-un interviu la postul de televiziune Fox News.
„Indiferent de forma pe care o va lua aceasta, europenii vor trebui să-şi asume cea mai mare parte a poverii. Este continentul lor, este securitatea lor, iar preşedintele a fost foarte clar – ei vor trebui să îşi intensifice eforturile”, a adăugat el.
În cadrul interviului, Vance a mai spus că, în timpul vizitei liderilor europeni şi a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă luni, Trump a luat iniţiativa de a-l suna imediat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru a încerca să avanseze în privinţa unei posibile întâlniri bilaterale între cele două părţi.
Vance a precizat că Rusia vrea o parte din teritoriul ucrainean, „majoritatea acesteia fiind ocupată de ei, dar şi ceva ce nu au ocupat”.
Rusia ocupă aproximativ o cincime din Ucraina, iar Trump a spus că „schimbul de teritorii” şi modificările de teritorii vor fi cruciale pentru orice soluţie.
Ucraina se opune cedării oricărui teritoriu, o poziţie despre care preşedintele Volodimir Zelenski a spus că este înscrisă în Constituţia ţării.
Dar Kievul nu are în prezent capacitatea militară de a recuceri toate zonele ocupate de ruşi şi are o influenţă diplomatică limitată de a forţa o retragere pe termen scurt.
Preşedintele american Donald Trump vrea să încheie un acord de pace pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care durează de trei ani şi jumătate.
Una dintre priorităţile Ucrainei este garantarea securităţii împotriva agresiunii ruse. Trump a spus că nu va desfăşura trupe americane acolo, dar ar putea oferi sprijin aerian american.
Ţările europene au format o „coaliţie a voinţei” care ar angaja forţe pentru a garanta securitatea Ucrainei.
În contextul în care Trump este nemulţumit de ajutoarele militare americane de miliarde de dolari oferite Ucrainei până acum, Casa Albă a spus că Washingtonul nu va continua „să scrie cecuri în alb” pentru a finanţa apărarea Kievului.
Trump vrea să transfere aliaţilor europeni mai multe responsabilităţi pentru costuri.
Da, de ce Europa TREBUIE sa poarte „povara” nu știu ce ??? Războiul se duce între rusi și ukro, da ? Nu sunt ei frați ca noi cu moldovenii ? Și dacă a dat raca între ei, de ce trebuie sa-i apărăm noi pe unii de ceilalți? Oare n-or fi avut niciun motiv să sară unii pe ceilalți. A avut cineva răbdarea să cerceteze în amănunt motivul ? Atunci de ce trebuie să ne băgăm între ei ? Vor americanii să se dea „rotunzi”, n-au decât. Noi saracim ca asa vor unii. Hai, că-i bună.
Nici Europa si nici altcineva nu este obligata sa asigure securitatea Ucrainei. Ucraina trebuie dezmembrata si toate teritoriile care au apartinut altor tari sa le revina acestora.
DE MULS UCRAINA O MULG AMERICANII !,IAR DE PLATIT PAGUBELE ACESTUI RAZBOI INSTRUMENTAT DE AMERICANI PLATESC PROSTII ,SLUGILE !.
PE CE CRITERII EUROPA TREBUIE SA SE IMPLICE IN RAZBOIUL FRATRICID ?,CINE L-A STARNIT ACEL RAZBOI ?,EUROPENII NU !,VOI AMERICANII ,VICTORIA NULAND E
UNUL DIN PIONII TRIMISI SA STARNEASCA DEZASTRUL.
A INCHEIAT VRUN TRATAT UCRAINA CU EUROPA SA -I GARANTEZE SECURITATEA ?,NU !!,ATUNCI CE VRETI SA NE TRANSFORMATI IN CARNE DE TUN IAR VOI SA CULEGETI ROADELE ?