Aroganța Israelului nu trebuie condamnată. Este dovada rezistenței unei țări înconjurate de dușmaniDistrugerile din Tel Aviv și Teheran semnalează începutul unui război total între Israel și Iran.
Bilanțul victimelor din ambele țări continuă să crească. Israelul s-a grăbit să numească atacul din 13 iunie drept „preventiv”, afirmând că nu a avut de ales decât să acționeze în apărarea cetățenilor săi, în timp ce Iranul se apropie de arma nucleară.
În realitate, statul ebraic nu a atacat din teamă, ci din orgoliu: vrea să lovească în mod decisiv cel mai puternic inamic al său din regiune – cu prețul a sute sau chiar mii de vieți civile – și știe că poate acționa cu impunitate, comentează The New Statesman. În ceea ce privește răspunsul internațional mai larg, lucrurile se desfășoară exact așa cum a pariat Benjamin Netanyahu.
Donald Trump ar fi trimis Israelului 300 de rachete Hellfire cu doar câteva zile înainte de atac, deși a susținut că SUA nu au fost implicate în operațiunea Rising Lion.
Guvernul lui Keir Starmer a urmat exemplul în mod corespunzător, mutând avioane de luptă în Orientul Mijlociu și sugerând că Regatul Unit ar putea sprijini Israelul în război.
Având în vedere că liderii israelieni fac aluzie la un obiectiv mai ambițios – schimbarea de regim în Iran – șansele de dezescaladare pe termen scurt par reduse.
Dacă guvernul lui Netanyahu își face treaba așa cum vrea, locuitorii din Gaza ar putea fi în curând alungați definitiv din Fâșie. Iar războiul cu Iranul nu va perturba această agendă; va oferi doar o perdea de fum care va permite IDF să opereze cu și mai puțin control. 
Nu este vorba doar de Gaza. Israelul a folosit, de asemenea, acoperirea războiului pentru a-și accelera rapid preluarea controlului asupra Cisiordaniei.
Coloniștii înarmați au reușit să șteargă de pe hartă zeci de comunități palestiniene. În centrele urbane din Cisiordania, cea mai mare operațiune militară israeliană din ultimii 20 de ani a dus la strămutarea forțată a 40 000 de persoane din mai multe tabere de refugiați.
Pe de altă parte, aroganța Israelului nu trebuie condamnată. Este dovada rezistenței unei țări înconjurate de dușmani. Trebuia să lase Iranul să-și ducă la îndeplinire planul nuclear? Să urmeze Apocalipsa în Orientul Mijlociu?
Teheranul a socotit greșit. Valabil și pentru grupurile proxy ale Republicii Isramice, precum Hezbollah în Liban și milițiile din Irak și Yemen.
Netanyahu poate fi criticat, dar nu are comportamentul ayatollahului Ali Khamenei, arbitrul suprem al războiului și al păcii, în vârful piramidei puterii iraniene.
