„Am ajuns la un acord foarte important pentru Europa, extrem de important pentru România. Iată că după discuții foarte complicate, după 4 zile și 4 nopți de negociere am obținut pentru România 79,9 miliarde euro, pentru proiectele europene, o sumă impresionantă” Asta declara Klaus Iohannis la sfârșitul lui iulie 2020. O minciună mare cât secolul trecut.
De ce a fost foarte important pentru Europa ca noi să fi obținut banii ăștia nimeni nu a înțeles. Cred că nici Iohannis. După cum nu s-a înțeles nici care a fost poziția lui Iohannis la negocieri, alta decât „da, să trăiți”. Transmisii directe de la Bruxelles, televiziuni intrate în orgasm profesional, ziare care tocau subiectul de parcă Iohannis repurtase o victorie fără seamăn. În scurt timp, s-a aflat și că președintele nu putea să negocieze patru zile și patru nopți. La lentoarea lui, după cel mult o zi și o noapte ar fi căzut extenuat. Și apoi, pentru ce să se zbată atât de tare când suma reprezenta oricum cota pe care România urma să o primească după un algoritm dinainte stabilit? În schimb, dădea bine ca țara de naivi, eufemistic spus, să vadă cum muncește el pentru propășirea ei. Era aceeași poantă veche, numai auditoriul se schimbase.
Nu a trecut multă vreme și Iohannis a schimbat datele problemei. El sau altcineva, care a trebuit să reducă suma. Nu se mai vorbea de 80 de miliarde de euro. Vreo 50 dispăruseră. Nu se știe nici cum, nici unde și nici de ce. Cert este că se discuta doar de vreo 30 de miliarde de euro, mai mult nu se regăsea în niciun discurs. Chiar și așa, asta nu însemna că gata, mâine pe la prânz, ajung și banii. Poate peste vreo doi ani să-i fi văzut pe primii, nu mai repede. Dar a fost din nou prilej de bucurie pentru fanii președintelui să cadă pe spate. Câte face dragul de el, eroul, iubitorul de neam și glie. Și televiziunile au luat-o de la capăt cu elogiile. Marți seara, însă, iar s-au dat socotelile peste cap. Nu mai erau 30 de miliarde, ci doar patru, împrumut pe care îl semnase Iohannis personal. Bani pentru care a convocat o armată de miniștrii la Cotroceni, pentru a stabili cum vor fi cheltuiți. Vorbește președintele despre școli, că România Educată trebuie să meargă mai departe. Nu se știe cât de departe, dar nu e greu de intuit. Pînă la Hârlău sau mai aproape? Un proiect mort nu poate da naștere la ceva viu. Apoi, saltul de la 80 de miliarde la numai patru miliarde bate la ochi. Pe unde o fi restul? Patru miliarde e o sumă pentru care să faci atâta spectacol? Să nu dormi o săptămână doar pentru a poza în președinte? Patru miliarde? Ce să faci cu trei, ce, două nu ajung? Hai, Iohannis, ia unul și taci!