Președintele a vizitat un centru de vaccinare. Cel mai mare din țară, la Romexpo. Nu știu cum se traduce „cel mai mare”. Ca suprafață sau ca număr de pacienți? Câți oameni pot fi vaccinați într-o zi? Câteva sute? Mii? Zeci de mii? Oricum, numărul ar trebui să fie foarte mare pentru că, dacă e să socotim că până în vară Iohannis vrea să terminăm cu pandemia, la Romexpo ar trebui să fie trafic precum în Gara de Nord. O fi visând el valuri de oameni, nimic de zis, dar aceasta nu se va întâmpla niciodată.
Vizită cu comitet de primire la intrare. Prefectul Capitalei, primarul Sectorului 1, colonelul doctor care apare ori de câte ori e vorba de vaccinare și ceva necunoscuți publicului.
Cui se adresa președintele?
În mod surprinzător, a lipsit pupitrul pe care protocolul i-l cară de colo-colo pentru a da importanță momentului. Vizita a durat câteva minute. Ce putea să vadă președintele într-un timp atât de scurt? Niște încăperi cu mobilier și un minim de echipament medical, niște frigidere și mai ce? Saloanele post vaccinare? Și ce altceva? Presa nu a avut loc în alaiul prezidențial, să poată da câteva imagini. Și atunci, de ce s-a mai făcut atât tam-tam despre marea și importanta vizită? Gestul lui Klaus Iohannis nu are nicio justificare concretă. Nu scade numărul de îmbolnăviri în raport de câte centre de vaccinare vizitează și nici noi nu vom fi mai deștepți dacă ne vaccinăm exact acolo pe unde a trecut Iohannis.
Nu devenim imuni nici dacă învățăm pe de rost bolboroseala pe care a îngânat-o la finalul vizitei, un terci de cuvinte cum rar ți-e dat să întâlnești. Și, în fond, cui se adresa președintele? Întreb pentru că, în afară de câteva televiziuni abandonate în curte, plus câteva oficialități, nu mai era nimeni. Se adresa manualelor de istorie, care trebuie să consemneze că a fost foarte bucuros să constate că „atmosfera în general se schimbă și foarte multă lume dorește să se vaccineze”? Până și aici greșește, căci tot mai multă lume refuză vaccinul testat insuficient.
Socoteli fără noimă
La fel ca în alte dăți, Iohannis a vândut iluzii. Cum să vaccinezi 3.000 de oameni pe zi la Romexpo din moment ce dozele necesare nu au ajuns în România, din moment ce producătorul le livrează în salturi? Cum să atingi cota de câteva mii de persoane când platforma de programare merge ca un catâr beteag? Ba face câțiva pași, ba se odihnește o zi sau două, ba așteaptă ca STS să-i facă respirație gură la gură și s-o ia din loc.
Iohannis a ajuns mai jos decât Ceaușescu, cel care se împăuna cu mii și zeci de mii de tone la hectar, când nici pe jumătate nu erau reale, din moment ce declară că până la vară va pune capăt pandemiei. Dacă ar fi avut curiozitatea să împartă necesarul obligatoriu de 10 milioane de români vaccinați la capacitatea reală de vaccinare a României ar fi aflat și luna, dar și anul când campania se va încheia. Până atunci, rămâne prizonierul grandomaniei ce-l caracterizează. La fel ca în cazul celor 80 de miliarde negociate de el la Bruxelles, din care au rămas 30 și alea pentru că atât s-a stabilit că este cota acordată României, și nu pentru că ar fi fost negociate de el.
Soarta îi stă de-a curmezișul
Gestul de a vizita cel mai mare centru de vaccinare nu are decât un singur rost. Acela de a alimenta setea de imagine a președintelui. El este Conducătorul Unic, este cel mai bun, cel mai priceput și unde pune el mâna dispare pandemia. Uită însă că în spitalele vizitate sau inaugurate de el au năvălit infecțiile nosocomiale sau, mai simplu, a răbufnit apa după ploi. Se face că nu bagă de seamă că povețele lui cu purtatul măștii, distanțarea fizică și spălatul pe mâini, repetate până la exasperare, au ajuns subiect de bancuri. Vrea mereu să iasă în față cu câte ceva, dar soarta îi e mereu potrivnică. Drumul inaugurat de el s-a culcat pe-o rână, la metroul binecuvântat cu mare fast a țâșnit apa prin pereți, iar trenul spre Aeroportul Henri Coandă a început să întârzie chiar din prima zi de funcționare. Despre dezastrul economic din țară nu vorbește, reduce incapacitatea guvernului de a mări pensiile, salariile și alocațiile la un simplu „asta e!” și închide discuțiile, în schimb ține morțis să pozeze în felcerul care are grijă de injecțiile națiunii. O națiune de care îi pasă din ce în ce mai puțin. O națiune pe care vrea să o prostească la cel mai urât mod, cu o vizită aranjată și o filmare pe care, dacă ar difuza-o, nu s-ar înțelege nimic.
