Iohannis și drumul scurt de la extremism la instigare

Ecourile și efectele atacului asupra lui Donald Trump nu s-au stins, iar în România acestea ne reamintesc de mesajele periculoase pe care le-a lansat Klaus Iohannis vorbind de la tribuna Palatului Cotroceni. Să ne amintim numai de primul mandat al președintelui, când împărțise țara între „români buni” și „pesediști”, ca și cum ultimii erau (poate că încă mai sunt, în viziunea sa) paria societății.

Știm cu toții cine a tras în Trump, ni s-a spus că a fost împușcat mortal de un lunetist. Dar, oare, cine l-a împins pe nefericitul ăla spre un asemenea gest nu este cel puțin la fel de vinovat? În 2024, instigarea la ură este o armă la fel de letală ca AR-15. Nu are gloanțe, dar poate aduce moartea. O societate se subjugă și prin dezbinarea oamenilor, iar politicienii sunt maeștri când vine vorba de întors frate contra frate.

La scurt timp după evenimentele din weekend, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a scris pe X (fosta platformă Twitter) că tentativa de asasinare a lui Trump a fost „un atac la libertatea de exprimare și de întrunire (…) Ura, prejudecăţile şi violenţa nu au loc în existenţa niciunei democraţii. Îi doresc recuperare uşoară!”. Candidat la președinția României, liderul PNL vorbește de libertatea de exprimare în acest context, dar nu Iohannis este cel care a pus călușul în gura Opoziției acum câțiva ani? În pandemie, șeful statului mai avea puțin și acuza PSD că a adus Covid-ul în țară. Aproape că nu era conferință de presă în care dinspre Cotroceni să nu fim bombardați cu astfel mesaje, din care mulți puteau înțelege/interpreta greșit ce vrea președintele să spună.

A uitat Ciucă acele vremuri, de acum închide ochii la pericolul extremismului iohannist?!

Joe Biden a înțeles că între extremism și instigare este o graniță fină, iar acest drum se parcurge foarte repede și e cu sens unic; nu te mai poți întoarce la situația dinainte. Așa că liderul de la Casa Albă a găsit decența să își prezinte scuze pentru o afirmație cel puțin periculoasă, prin care i-a îndemnat pe americani să-l țintească pe Donald Trump. În schimb, Klaus Iohannis nu vede nimic grav în discursul livrat românilor în ultimii 10 ani.

A trebuit să intervină SUA ca să avem coabitare politică în țară în aceste momente dificile pentru securitatea Europei, altfel cine știe unde ajungeam cu un astfel de președinte care îi dezbină pe români.

Și, totuși, nu putem să nu ne întrebăm la ce distanță este România de un asemenea eveniment, precum cel prin care tocmai a trecut America? Suntem feriți cu adevărat de așa ceva sau doar sperăm că nu se va întâmpla și spunem, făcându-ne cruce cu limba, că la noi nu este posibil?! În ritmul în care sunt demonizați politicienii și partidele, nu-i departe clipa când cineva va considera că trebuie să-și facă singur dreptate pentru ceea ce el crede că este o soartă mai bună furată.

Aflați la final de carieră politică, Biden și Iohannis se aseamănă mai mult decât vedem. Ambii promovează extremismul prin mesajele lansate, sunt disperați să se agațe de putere cu orice preț și trag în dușmani nevăzuți, dar pe care-i simt aproape – republicanii, în cazul americanului, pesediștii, dacă vorbim de sasul cu viză de flotant la Cotroceni.

Cele două lumi – SUA și România – se vor schimba doar atunci când oamenii de rând vor înțelege că discursul plin de ură nu are ce căuta în dialogul politician-electorat. La București, cel puțin, se vrea unire, nu dezbinare!

În cazul lui Klaus Iohannis, noi știm ce vrea. Mai întâi, să se răzbune pe Unchiul Sam, care i-a blocat „transferul” la NATO; el așa credea că funcționează lucrurile la nivelul ăsta – spui că vrei să candidezi la șefia Alianței Nord-Atlantice și te aplaudă toți, ești primit cu brațele deschise. Naivitatea lui a stârnit zâmbete și câteva glume încărcate cu ironie fină, livrate la Washington, la summit-ul de săptămâna trecută. Se prea poate ca din acest motiv – jenat de situația în care a ajuns – Iohannis să fi refuzat să meargă la dineul de la Casa Albă, dat de Biden în onoarea oaspeților săi.

Pe de altă parte, oricât ar încerca PR-ul președintelui să-i spele imaginea după dezastrul din State, știrea cu oportunitatea numită „înalt reprezentant NATO la Kiev” este o vrăjeală care nu are susținere. În primul rând că funcția este una onorifică, fără greutate, vocea „înaltului reprezentant” e dată pe „mute” când se întrunesc liderii NATO, adică nu contează! Apoi, hai să fim serioși, obișnuit cu plimbări prin Brazilia, Africa și America de Sud, Iohannis nu va accepta în veci să dea turismul mascat de niște vizite oficiale pe o ședere în Kiev, printre alarme care sună în miez de noapte, bombardamente rusești și clădiri dărăpănate.

Carmen e la alt nivel, poate s-a și interesat dacă un fost președinte nu-și poate alege vila de protocol prin alte meleaguri… mai tropicale, așa! Bineînțeles, cu tot cu SPP-istul din dotare!