A apărut din nou la televizor. Am crezut că scoate vreo vorbă despre starea de alertă. O mai cere prelungirea ei sau nu? O mai zice ceva despre relaxările cu care ne tot amenință de luni bune? Ne dă voie la un șpriț în cârciumă, ca să nu mai bem pe colțul mesei, precum căruțașii?
N-a spus nimic din toate acestea. A uitat să zică de spălatul pe mâini, exact acum, când făcusem pariu cu un prieten că nu ne iartă. Și nici de măști nu a mai spus ceva. Le-o fi vândut Orban pe toate și nu mai avea nevoie de marketing?
Să râdem în hohote
Iohannis a venit în fața națiunii, desi nu i-o ceruse nimeni. A ieșit cu aceleași atacuri furibunde la adresa PSD, de data aceasta depășind viteza legală și bunul-simț politic. Sau la el mârlănia unor acuzații nefondate se numește politică? PSD este de vină că nu votează la Senat „legea carantinării și izolării” după cum vrea el și după cum i s-au plâns liberalii. PSD este de vină și dacă vor muri zeci sau sute de oameni pentru că social-democrații trag de timp. Ia uite, și eu credeam că virusul omoară oamenii, nu PSD. Dincolo de finalul celor 483 de cuvinte, i le-am numărat, atâtea au fost, dincolo de finalul zgomotos în care i se simțeau nervii, chestiune care mi-a plăcut, ei bine, cel mai mult mi-a plăcut începutul. „Dragii mei, este greu de imaginat cum pot fi unii care umblă pe la televizor, pe stradă, și spun că nu este niciun pericol, că putem să ne relaxăm, că de fapt boala asta este una ușoară”. Chiar, cum pot fi unii președinți care ies la televizor și spun că nu este niciun pericol și că boala asta este cam ca un guturai? Ba o tuse, ba un strănut, ba un smiorcăit de nas. Cum pot unii pe care îi cheamă Iohannis să vină în fața națiunii și să spună că boala trebuie demitizată? Păi asta se încearcă și în Parlament, și la manifestațiile de la Piața Victoriei. Numai că Iohannis nu înțelege că asta facem acum, îi urmăm îndemnurile date pe la sfârșitul lui februarie. Boala asta este atât de ușoară încât nici Iohannis nu ar mai trebui să-și facă un crez din combaterea ei. Și nici să mai apară la televizor, contrazicându-se. Poate doar așa, când i se face dor de a se râde de el în hohote.