Spaima lui Klaus Iohannis că va pierde alegerile i-a generat acestuia un comportament care trece dincolo de limitele Constituției. Și nu numai ale acesteia. Nu a mai ținut cont de nicio restricție, a călcat totul în picioare secondat de partidul care îl susține. Nici măcar pe ultima sută de metri nu s-a abținut.
A avut, de-a lungul timpului, cele mai ridicole apariții. A inaugurat o linie de metrou începută cu zece ani înainte. După două zile a răbufnit apa prin pereți.
Nu are mână bună
Apoi, a inaugurat câțiva kilometri de cale ferată, pe un singur sens, care mai are până va deveni operațională. A mai inaugurat și două cioturi de autostradă, din care unul a crăpat în ziua următoare. Nu a realizat că depășise zona penibilului, toate mascaradele astea având rol propagandistic pentru partidul care l-a adus la putere.
E drept că în Constituție scrie negru pe alb că ar trebui să fie deasupra tuturor partidelor și nu poate fi partizanul unuia sau altuia, dar pe cine interesează? Nici măcar pe cei care ar fi putut declanșa procedurile de suspendare nu i-a interesat, preferând o poziție complice, prost, foarte prost acoperită. Că ar fi rămas România fără președinte tocmai acum, în plină criză de pandemie, este mai degrabă un banc prost. Locul lui Iohannis putea fi luat, provizoriu, de președintele Senatului. Probabil că lui Ciolacu nu i-a fost atât frică să-l pună pe Iohannis în cea mai mare dificultate, cât faptul că i-ar fi conferit președintelui Senatului o poziție care îl dezavantaja pe el.
Când Ciolacu se teme de putere
Iohannis a rămas nesuspendat, fapt ce i-a întărit convingerea că nimeni nu îi poate face nimic. Și cine i-ar fi putut face ceva, din moment ce Opoziția și-a manifestat lipsa de interes pentru subiect? Aceasta s-a mulțumit doar cu niște mormăieli în barbă, rostite cât să nu deranjeze prea tare. Nu garantează nimeni că nu făceau parte dintr-un joc dinainte stabilit, în care unul se face că dă, iar celălalt se face că ripostează. Nu garantează cineva că nu era doar o strategie ieftină, prin care să se tragă de timp până la alegeri, doar să nu se tulbure apele. Parlamentarele cu un Iohannis suspendat ar fi însemnat moartea liberalilor și a acoliților, dar și punerea în pericol extrem a funcției prezidențiale. Pe de altă parte, suspendarea pare să fi dat dureri de cap Opoziției. Nu a fost niciodată pregătită să preia puterea, să preia guvernarea, darmite să fi preluat și președinția. Tabloul arăta ca și cum chiar dacă ar fi fost numit premier, Ciolacu ar fi refuzat. De frică.
Ultimul zvâcnet electoral
Toate acestea i-au creat lui Klaus Iohannis convingerea că poate să devină tot mai obraznic și mai agresiv. Aparițiile lui din ultima lună au fost tot mai tupeiste, atacându-i la baionetă pe social democrați. Fără bază legală, fără argumente, ci numai cu minciuni. Tot ce s-a întâmplat rău în România a fost numai din pricina lor. Liberalii, partidul de îngeri ai democrației, a făcut numai ce este bun. În realitate, nimic, începând cu gestionarea pandemiei și terminând cu economia pe care au pus-o pe butuci. Dar sondajele, cele reale, nu cele comandate cu un anume scop, arătau contrariul. Liberali se prăbușeau, iar Iohannis era disperat. Dacă ar fi deținut aceleași poziții inatacabile, Iohannis nu ar fi apărut aproape zi de zi să-i promoveze. Poate așa se explică și de ce, dincolo de limita campaniei electorale, a postat pe contul lui încă un îndemn să se voteze liberali. Atât de prost escamotat, încât ți se face milă. Dar și silă de atâta obrăznicie.
