Ultima apariție publică a lui Klaus Iohannis este consemnată pe data de 14 iulie. A participat la ședința de guvern, când se discuta despre memorandumul depus pentru proiectul România Educată. Apoi, a fost văzut la recepția Ambasadei Franței, cu ocazia zilei naționale. Mai departe nu există informații. Nici pe site-ul președinției, nici din alte surse. Weekendul lui se prelungește periculos, de la trei zile, la șase. Nu este prima oară, aproape că a devenit o obișnuință. Îmi imaginez că nu e chiar așa ușor să fii președinte. Bine că nu îi calcă pragul prea multe capete europene, altminteri ar fi căzut răpus de osteneală.
Acum, după ce a tras din greu la România Educată vreme de aproape șase ani, este explicabilă oboseala lui. Nu e așa de ușor să-și pună semnătura pe documentul la care îmi permit să cred că, dincolo de titlu, ar avea vreo contribuție. Și, de asemenea, nu i-a fost ușor să citească după foi volante în ședința guvernului. Un președinte care are pretenția la o țară educată, dar care nu poate vorbi liber 10 minute, spune multe. Dar asta este o altă problemă.
Nu mișcă un deget
Între timp, scandalurile se țin lanț în partidul care l-a emanat. E o luptă pe viață și pe moarte pentru fotoliul de președinte. Alegeri interne cu firmele de pază la ușă. Când se încing spiritele prea tare este chemată poliția. Îmbrânceli și vorbe grele aruncate de ambele tabere. În cel mai democrat partid din România, după cum pretinde PNL că ar fi, trebuie să vină forțele de ordine pentru a-i așeza pe beligeranți la loc, în bănci. Nici dracul nu a văzut așa ceva. Sub ochii lui Iohannis, climatul politic se deteriorează. Schimbul de opinii a ajuns un circ care ascunde ceea ce am conservat mai bine: mahalaua politică. Vreo reacție din partea președintelui? Nu, niciuna. Vreun semn că ar fi deranjat de mitocăniile ce împing PNL la periferia civilizației? Nu. Iohannis este absent cum numai el știe să o facă. Dincolo de weekendul etern pe care și-l dorește nu arată că l-ar mai interesa și altceva. Plecările lui prin Europa la varii întruniri nu înseamnă că ar fi o prezență activă. Nici vorbă, căci și acolo este de un absenteism de negăsit la alți președinți. Dacă ar fi avut vivacitatea și reacțiile unui premier cum este cel al Ungariei sau cum este președintele Poloniei, probabil că drumul României ar fi fost deosebit față de cel de acum. Așa însă, suntem îngropați de absenteismul din care pare că și-a făcut blazon.
Ce vrem mai mult?
Răbufnirile naturii din ultima vreme nu l-au clintit pe Klaus Iohannis. În Moldova, Transilvania și vestul țării s-a ajuns la o situație de criză. Zeci de case au fost luate de ape, cu tot cu acareturile de o viață. Oamenii au fost sărăciți brusc de viiturile care le-au luat și animalele din bătătură. Recolte puse la pământ, mașini și utilaje luate de ape și purtate la sute de metri distanță. Abia după trei zile premierul și ministrul de Interne și-au găsit timp să se deplaseze la locul dezastrului. Au venit, s-au uitat și au plecat repede, spunând că lumea va fi despăgubită. Au redus totul la bani, ignorând că acolo este nevoie de forță de muncă, de utilaje grele care să curețe zonele afectate. Au promis exact ca în programele lor de plimbat vorbele. Sunt oameni care au rămas fără adăpost, fără nimic, cărora promisiunile nu le sunt de ajutor. Firesc ar fi fost ca președintele să ajungă și el acolo. Prezența lui se impunea cu necesitate, căci acolo este tot România. Nu l-a interesat deloc. Nu a apărut nici măcar cu un mesaj televizat, de îmbărbătare. Aflată în vizită în SUA, Angela Merkel și-a găsit timp pentru a transmite mesaje de compasiune pentru germanii loviți de stihia naturii. Iohannis nu. Regele Philippe al Belgiei și regina Mathilde s-au dus în mijlocul cetățenilor și i-au încurajat. Iohannis nu cred că a ieșit din casă, a preferat liniștea căminului conjugal. De ce să se complice? El ne iubește oricum, suntem românii lui, iubește și țara în care se simte confortabil ca președinte, dar să nu exagerăm. E de ajuns că ne-o spune, ce vrem mai mult?
