Dacian Cioloş, premierul desemnat de Klaus Iohannis să formeze un nou partid, n-a avut sorţi de izbândă, vineri, după discuţiile cu liberalii. Deocamdată, liderul USR a fost refuzat la crearea unei majorităţi.
Cioloș a recunoscut că a fost sunat vineri de Iohannis. Şeful USR că va mai discuția în următoarele zile cu președintele, în condițiile în care partidul pe care îl conduce a decis să meargă în Parlament cu un Guvern minoritar.
Ce i-a spus Iohannis lui Cioloş, la telefon?
„Discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis a început exact de la acest obiectiv de a face o propunere şi de premier şi de program.
I-am spus preşedintelui Iohannis că în această situaţie în care ne aflăm noi credem că trebuie măsuri prioritare pe care să le ia un Guvern cu puteri depline atât pentru a controla pandemia, dar şi pentru a oferi soluţii care să ţină sub control preţurile la energie, cel puţin cu măsuri de termen scurt, apoi gândite măsuri pe termen mediu pentru că această criză din domeniul energiei nu e doar una conjuncturală, e una amplificată conjunctural”, a precizat Dacian Cioloş la Digi24.
Dacian Cioloş a menţionat că la consultările de la Palatul Cotroceni preşedintele Klaus Iohannis i-a spus că va lua foarte în serios propunerea sa de a forma un guvern.
„La sfârşitul discuţiei mi-a spus că va lua foarte în serios propunerea, pentru că a vrut să intrăm un pic în detalii legat de programul pe care-l avem în vedere, ce avem de gând să facem, i-am spus cum vedem şi situaţia preţurilor la energie, cam la ce măsuri ne gândit, am discutat de PNRR, cam ce avem de făcut acolo şi, după ce am terminat discuţiile, ne-a spus doar că se va gândi foarte serios la această propunere”, a menţionat premierul desemnat.
PNL s-a „aliniat” în spatele lui Florin Cîţu
Dacian Cioloş a mai zis că, în acest moment PNL, s-a „aliniat” în spatele lui Florin Cîţu.
„Florin Cîţu tocmai a pierdut cu brio o susţinere în Parlament, cu un vot care a fost foarte clar şi cred că ăsta e un mesaj important, dincolo de ce crede populaţia, nu intru aici, asta e zona analiştilor, dar vorbesc de un Parlament ales democratic, deci tocmai a pierdut masiv o susţinere şi în continuare are pretenţia să formeze un guvern.
Bun! Să formeze un guvern! Noi am spus de la început, dacă Florin Cîţu şi PNL vor să formeze un guvern cu Florin Cîţu, dacă constituţional lucrul ăsta e posibil, după ce tocmai a picat în Parlament cu o majoritate puternică împotrivă, dacă asta e singura soluţie pe care PNL o oferă, evident că aici nu suntem aliniaţi. În rest, pe program, pe măsurile care trebuie luate, cred că ne putem alinia relativ uşor”, a afirmat Cioloş.
Voi lua foarte in serios numirea
Chiar azi am scos valiza cu ziare
Pe care o port in spate avand menirea
Sa vada lumea cat muncesc de tare
Imi luneca din spate n o pot duce
Cred ca mi au pus prea multa umplutura
Ziare vechi ,cartoane si o cruce
Sa ma ajute sa pot da din gura
Tot ma gandesc la Ralucuta Pruna
Cum a putut doi ani sa care plinte
In gentile atarnate ca ‘ntr o gluma
Facandu si drum cu ele Doamne sfinte!
La noi rusinea nu e punctul forte
Ne am strofocat doi ani,dar in zadar
Caci tot guvernul zero ni se spune
Guvern de prosti ,guvern de cacanari
Nu l a intrebat din start ca pe altii, aveti majoritate??? Lucrare de tragere de timp si la caterinca pt ca poate!!!
Intregul scenariu a fost regizat de presedintele Iohanis,stia dela bun inceput ca ceace el a facut nu este decat o cacealma,pentru tragere de timp sau pentru a discredita USR-ul care nui erea pe plac,daca va mai aduceti aminte cu cata pasiune si atentie judeca propunerile PeSeDe -ului,ma inreb acum cata ironie venea din partea presedintelui daca psd-ul ar fi avutvreun rol in aceasta situatie distructiva,AMINTITIVA,JUDECATI SI PRONUNTATIVA. UNDE ESTE ADEVARUL.
Seful-sefilor a sunat, probabil, in somn.