Neobrăzarea președintelui nu mai are limite. De la o apariție la alta discursul îi este tot mai agresiv, iar dorința de a-și impune voința este tot mai evidentă. Cere ascultare și supunere absolută, fără a mai ține cont de ceva. Nu contează că nicio lege și nici Constituția nu îi conferă acest drept, toată lumea trebuie să execute după vrerea lui. Ignoră că România nu este o monarhie absolută, ca el să poată avea singurul cuvânt de spus. Și chiar dacă ar fi, prin reducere la absurd, nu Iohannis ar fi regele.
Klaus Iohannis este doar un cetățean care, printr-o conjunctură complet defavorabilă României și din calcule greșite a ajuns președinte. Este un fost profesoraș suplinitor de Fizică, navetist pe bicicletă spre locul de muncă, ajuns surprinzător de repede inspector școlar, apoi primar și candidat la funcția supremă în stat. În final, președinte, agreat și impus de puteri de dincolo de granițele țării prin două alegeri succesive care aveau doar scopul de a cosmetiza dictatura ce se punea la cale. Nimeni nu mă va putea convinge vreodată de contrariu.
Fără măsuri de sancționare
Tendințele autoritare ale lui Klaus Iohannis nu sunt noi. În repetate rânduri, presa germană l-a criticat pentru felul în care se insinua în marile probleme europene prin discursuri în care lăsa să se înțeleagă că el ar fi personajul principal. Asta în condițiile în care, de fapt, copia și folosea tipare gen Juncker sau Timmermans. Dacă pentru a identifica aceste porniri este nevoie de multă răbdare și lectură și experiență, în țară a fost cu mult mai ușor să sesizăm încotro năzuiește Iohannis.
„O altfel de politică”, sloganul cu care a indus în eroare România, a început să iasă la iveală chiar înainte de jumătatea primului mandat. Războiul fățiș declarat PSD încă de la început, umilirea premierului Grindeanu, o dată prin întârzierea numirii până își termină de savurat cârnații de Crăciun, și a doua oară prin năvălirea în sediul Guvernului la o ședință ordinară, care nu reclama prezența lui, au fost primele semne care arătau spre ce se îndreaptă România. Puterea de atunci s-a mulțumit să constate că este consternată, a recitat niște declarații diluate și cam atât. Vreo măsură de sancționare? Nu.
Nu l-a oprit nimeni când a trecut pe roșu
Acesta a fost momentul în care Klaus Iohannis și-a evaluat adversarii și le-a citit slăbiciunea. I-a văzut că nu sunt în stare decât de vorbe, și alea rostite cu oarece teamă. A înțeles imediat că are drum liber spre dictatură și, indiferent ce se va întâmpla, nu există nicio măsură de coerciție. Chiar dacă în Constituție este prevăzută suspendarea președintelui, știa și el că nimeni nu va cuteza să ajungă până acolo. Este exact ceea ce s-a adeverit de-a lungul timpului. Ponta fusese eliminat din joc și nu mai prezenta vreun pericol.
PSD era ținut la mantinelă chiar de către fostul lider, Liviu Dragnea, a cărui atitudine oscilantă a stârnit întâi revolte lăuntrice în partid, apoi teamă și, în final, o silă nemărturisită. Însuși Dragnea, ținut în șah de dosarul lui în curs de judecare, juca la două capete. Și, după cum era de așteptat, l-a ales pe cel mai prost. Tăriceanu, pe de altă parte, făcea și el naveta la Parchet, într-un dosar cu o pricină închipuită. De aici și poziția lui de balerin între curaj și născociri că se supără Europa pe noi, că suspendarea nu e oportună și alte scuze. Cine a câștigat? Tot Iohannis, care a profitat și mai mult. I-a fost clar cât de mult poate călca pe accelarație fără să-l oprească cineva că a trecut pe roșu.
Nu-l mai oprește nimeni
Ne mirăm acum de declarațiile contravenientului la Legea Constituției? De ce? Nu o singură dată Klaus Iohannis a declarat că PSD trebuie să dispară. Că social-democrații sunt un partid toxic, un partid care a tras în jos România ultimilor 30 de ani. Că sunt un partid al incompetenței și al minciunii. Îl interesează pe Iohannis pluripartidismul? Poate, dar fără PSD. Vrea eliminarea acestuia cu orice preț și în orice chip. „Epoca PSD trebuie să se încheie definitiv”, a declarat în urmă cu două zile. Și nu este prima dată când face asta. Este încă un pas spre dictatură. În câte țări din lume președintele se poate aventura în asemenea declarații? Poate doar în cele în care dictatura este la ea acasă.
Acum, Iohannis are în deplină proprietate și posesie Guvernul, Justiția, Armata, Serviciile secrete și îi lipsește doar Parlamentul. Iar după ce va reduce PSD la tăcere, și o va face, pentru că nu-l împiedică nimeni, va desființa Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și își va numi și Avocatul Poporului. Al Lui. După care, ca să nu mai spună cineva că a încălcat Constituția, va face alta. A Lui. Nu mizați pe Opoziție că va interveni. Este ocupată cu războaie mărunte, cu răfuieli între clanuri și baroni, cu discursuri că toți au luptat la alegeri, dar n-au avut noroc, și cu eterna gogoașă cu grija față de cetățeni. Ce va face Iohannis? Bine. Nu va mai avea cine să-l mai oprească.