AcasăPoliticaIohannis iar a băgat capul în poză

Iohannis iar a băgat capul în poză

Iohannis iar a băgat capul în poză - Ziarul National

Președintele a fost la Bruxelles la un Summit. Summit NATO. Sau G 7. Poate chiar G 9 sau G 23, având în vedere că mai era lume pe hol. Poate MIG 21. Sau F-16. Orice vrea el, numai să fie fotoreporterii de față și să-i prindă și lui chipul când zâmbetul îi lățește obrajii.

Ce a discutat Klaus Iohannis acolo? Nu se știe. Din ziare aflăm că s-a văzut cu Joe Biden. Chiar de două ori. Biden l-o fi întrebat ce face Răvășitoarea, Iohannis s-a interesat dacă îl mai doare genunchiul după ce a venit în nas pe scara avionului. Politețuri de președinți, ce naiba! Au fost două întâlniri scurte. Atât de scurte încât nici zâmbetul nu cred că au reușit să-l ducă până la capăt. Ar fi trebuit să fie mai lungi, căci lui Biden îi ia ceva timp până să își dea seama pe cine are în față. O fi Iohannis al Prusiei? Da’ Prusia asta o mai exista? Iohannis i-a expus, atât cât i-a permis timpul, poziția României privind apărarea flancului estic. Cuvinte simple: e o plăcere să vă văd! Nici nu cred că trebuia mai mult, se mai vedea cu el și la plecare. Acolo s-a conturat esența întrevederii. Cuvinte și mai simple: mă bucur că ne-am întâlnit!

Dacă Iohannis ar fi avut vreo intervenție, ar fi ținut vreun discurs sau chiar ar fi avut ceva de spus, am fi aflat. Presa pupincuristă abia aștepta să descrie o întâlnire istorică. Textul e șablon. Schimbi doar punctele cardinale și numele. Dar presa nu a zis nimic. Asta înseamnă că nu a fost nimic. A dat publicității doar niște poze. Istorice, evident. Iohannis a fost la Summit pentru a face poze. Dacă punea în spate și un ambalaj de la napolitane Joe, l-ar fi dat gata pe tataie ăsta de recunoaștere mondială, de la Washington și până la Darabani.

author avatar
Valentin Boeru
987 afisari

Ultimele știri

Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar

Dacă pensiile românilor vor fi înghețate și în 2026, după ce indexarea a fost anulată din cauza deficitului bugetar foarte mare, vecinii noștri fac...

Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii

Specialiştii de la Institutul Național Cantacuzino au anunţat că au detectată și la noi în țară tulpina virusului gripal care circulă la nivel internațional...
spot_img