AcasăPoliticaIohannis i-a convocat la Cotroceni pe Cîțu și Barna

Iohannis i-a convocat la Cotroceni pe Cîțu și Barna

Iohannis i-a convocat la Cotroceni pe Cîțu și Barna

Klaus Iohannis va da ochii, joi, la Cotroceni, cu premierul Cîțu și mai mulți reprezentanți ai Guvernului pe care liberalul îl conduce.

Este vorba despre o întrevedere convocată în cadru oficial, la Cotroceni, cu începere de la ora 15. Din câte a anunțat Președinția, la discuțiile cu Klaus Iohannis sunt așteptați, pe lângă șeful Cabinetului, și vicepremierul Dan Barna – co-președinte al USR – PLUS, dar și mai mulți miniștri.

Și anume ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui, cel al Justiției, Stelian Ion, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, precum și colegii acestora aflați în fruntea Ministerelor Sănătății și Cercetării, Inovării și Digitalizării – Vlad Voiculescu, și, respectiv, Ciprian Teleman.

Când ajunge bugetul în Parlament

Întrevederea de la Cotroceni are loc după ce în cursul zilei precedente s-a aflat, pe surse, că președintele ar fi discutat cu liderii coaliției de guvernare, la Vila Lac, între altele despre bugetul pe anul în curs, dar și despre campania de vaccinare.

De altfel, miercuri, după ședința de Guvern, premierul a anunțat că săptămâna viitoare se va începe ”procedura pentru bugetul din 2021, cu pregătirea limitelor pentru fiecare minister în parte”. ”Propunem ca bugetul să intre în Parlament în 4 februarie, să fie dezbătut atunci şi aprobat”, a completat Cîțu.