AcasăPoliticaIohannis, final de poveste. Început de anchetă?

Iohannis, final de poveste. Început de anchetă?

Victoria lui Donald Trump oferă răspunsul la întrebarea care-i bântuie pe sociologi – ce vor alegătorii? De fapt, nu atât întrebarea în sine, cât mai degrabă răspunsul le provoacă frisoane celor care caută, o dată la patru ani, să influențeze opinia generală cu tot felul de sondaje aiuritoare și rezultate și mai și. Electoratul american a arătat că a apus epoca liderilor dezbinatori, a celor dornici să vadă sânge și să facă orice pentru profit.

Iar românii nu sunt departe, căci vreme de 10 ani au conviețuit cu un președinte care i-a învrăjbit în loc să-i unească. Nici măcar o pandemie n-a fost de ajuns pentru a-l schimba pe Klaus Iohannis, interesat doar de consolidarea propriei puteri.

În Statele Unite, Joe Biden i-a numit „gunoaie” pe votanții lui Donald Trump. Și bine a făcut vorbind deschis despre cum vede el țara, așa s-au lămurit și americanii de intențiile „bunului” Biden. La noi, Klaus Iohannis a împărțit România în două, cu una dintre părți rezervată „ciumaților” pesediști. „Ciuma roșie” este același partid, de fapt, care i-a adus liniște lui Iohannis pe final de mandat, venind la guvernare într-un moment critic pentru țară, când spectrul falimentului adus de tandemul PNL-USR era tot mai aproape.

Oamenii sunt aceiași și într-o tabără, și în cealaltă, iar dacă Iohannis ar fi avut consilieri adevărați, nu slugi obediente, disperate să parvină și dezinteresate de a corecta gafele, chiar prostiile șefului, ar fi aflat cum stau lucrurile. În România avem familii și neamuri întregi în care unii merg pe mâna PSD, alții preferă liberalismul sau, de ce nu, progresismul promovat de USR. Sunt, însă, unii și aceiași români care dimineața se trezesc să meargă la muncă și trag din greu să își aducă plusvaloarea la dezvoltarea societății. Iar la final de lună, aportul lor înseamnă taxe și impozite plătite statului român.

Asta nu pot înțelege politicienii de teapa lui Klaus Iohannis și Joe Biden – că „gunoaiele” și „ciumații” merită să fie tratați cu respect și au tot dreptul să își exprime liber și neîngrădit opțiunea politică, fără să se teamă că-i paște o condamnare publică și, drept consecință, o excludere socială.

Sfatul lui Adrian Năstase

Departe de a-și dori să vadă politicieni care bagă bățul prin gard și îl îndeamnă la ură împotriva semenilor săi, românul de rând ar aprecia candidați pregătiți și aplecați spre rezolvarea problemelor care ard, a celor legate de prețurile mari la alimente, de facturile uriașe la utilități, de nesiguranța vieții.

În loc să se concentreze pe ajutoare militare pentru Ucraina, Donald Trump a intrat în campania electorală cu un singur mesaj referitor la politica sa externă – fără războaie! Niciun politician român nu a înțeles că, de fapt, fix asta vrea cetățeanul, să nu (mai) existe conflicte armate în lume.

Fost premier și unul dintre cei mai experimentați politicieni de după Revoluție, Adrian Năstase vede greșeala făcută de candidații la alegerile prezidențiale. Printre altele, el remarcă faptul că nici Marcel Ciolacu, nici Mircea Geoană și cu atât mai puțin Nicolae Ciucă n-au învățat din lecția victoriei obținute de Donald Trump – „În perioade grele, cu dificultăți în puterea de cumpărare, oamenii nu sunt atât de interesați de gătit, de entertainment, de divertisment. Uitați-vă la felul în care a câștigat Trump, el a venit cu o formă generală, o formă de «realism magic», cum a fost numită, acel MAGA (Make America Great Again), o poveste largă pe care a repetat-o de nenumărate ori. Dar, sub această umbrelă, el a inclus două chestiuni esențiale pentru electorat, anume inflația și imigrația. Aceste două teme erau cele care preocupau cu adevărat. Candidații care mai au încă două săptămâni ar trebui să vadă și să înțeleagă acest lucru. Eu cred că putem învăța din istoria noastră, dar și din ceea ce se întâmplă în alte țări, iar alegerile din SUA au fost extrem de interesante”.

Pe undeva, venirea la putere a lui Donald Trump este, de fapt, restartul de care are nevoie nu numai America, dar și Europa. Votul din SUA poate reprezenta valul tsunamic care va mătura retorica pro-război de la Bruxelles și îi va alunga pe politicienii aflați în slujba corporațiilor din industria de armament, sănătate și finanțe-bănci. Este un avertisment de care ar trebui să țină cont inclusiv politicienii români care au intrat în cursă pentru Palatul Cotroceni – fără o înțelegere cât mai bună a realității, s-ar putea ca „nucleara” votului populației să-i spulbere pe mulți favoriți.

Iar în cazul lui Klaus Iohannis, putem vorbi despre un final de poveste (tristă) și, de ce nu, de un început de anchetă. Sunt destule dosare legate de numele șefului statului care așteaptă să fie șterse de praf și deschise.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.832 afisari

12 COMENTARII

  1. Iohannis nu mi -a placut niciodata.
    Dar a facut un gest fata de prietenul lui Putin, domnu’ Orban, care a razbunat sufleteste multi romani, care au trebuit sa inghita discursuri iredentiste tocmai in Transilvania.
    Toti ceilalti politicieni fac plecaciuni lui Orban.

  2. Nu i se va întâmpla nimic.
    Cine l_a făcut președinte are să îl scape și de dosare.

  3. Povestea nu se termina cu IOHANIS, povestea va continua, iar daca va incepe vre-o anchita, acea ancheta se va extinde in mai multe directii..PSD-PNL-USR etc-etc. Coruptia nu se opreste la un singur om, in ROMANIA coruptia este…GENERALA. de la mic la mare si invers! Vom traii si vom vedea!

  4. Nici o grijă !
    Cine l_a făcut președinte tot acela îl scapă și de dosare
    Nu pățește nimic. Se ocupă de renovarea vilei , de luxul aferent și toate astea pe banii noștri.
    Va dormi liniștit în continuare

  5. NULITATILE SE INGHESUIE SPRE COTROCENI !.
    ITI TREBUIE UN CAR DE NESIMTIRE !,UN VAGON DE TUPEU SA TE PRETIZI ALESUL SI REPREZENTANTUL ACESTEI TARI.
    ACEASTA FACATURA ,SLUGA LUI JOHANIS N-ARE CAPACITATEA DE PERCEPTIE ,N-ARE SCOALA NICI PENTRU PRIMAR IN SATUL LUI ,DAR VREA PRESEDINTE !.
    UITATI-VA LA MOACA PROSTANACULUI ,IL PUTETI SUPORTA 5 ANI SA-L VEDETI CUM ISI VA UMPLE CONTURILE !,INDIVIDUL A EVOLUAT JALNIC DE LA PROSTANAC LA PROSTOVAN
    CALCAND MEREU IN STRACHINI ,IN SPATELE LUI STAU JONGLERII,PAPUSARII SI NESIMTIREA SPECIFICA A PROGENITURILOR COMUNISTE.
    AM AVUT UN CISMAR CA PRESEDINTE ,DAR NU SI-A DAT PESTE MAINI SINGUR ,N-A FURAT ,A FOST PATRIOT ,A CREZUT IN CEEA CE TREBUIE FACUT PENTRU TARA LUI,
    A FOST RESPECTAT DE MAI MARII LUMII !!,ASTA SA NU UITATI .
    AZI VREA SA VINA LA COTROCENI UN COVRIGAR ,NU-I MESTER LA VORBE SI NICI SCOLIT ,NU ARE AROGANTA DULAPULUI SASESC ,NU-I SLUGA CUIVA ,A URCAT ASA CUM O FACE ROMANUL CAT AJUTAT CAT TRAS ,N-ARE FUMURI PREA MULTE ,NU-I CA LACRIMA ,DAR NU-I ATAT DE PATAT CA CEILALTI.
    SINGUR NU VA PUTEA FACE NIMIC,DACA VA STI SA UNEASCA IAR ROMANII VA REUSI MAI MULT DECAT CEILALTI 4 CARE AU DUS ROMANIA LA MARGINEA PRAPASTIEI.

  6. Nu va fi nici o ancheta . aceiasi poveste a fost si cu Basescu sa abata atentia fraierilor , l-au evacuat din vila de protocol si l-a durut in cot si-a luat alta la cati bani are putea sa-si ia zece .Iohanis a facut exact ce i-a cerut securitatea adevaratul vinovat de ce s-a intamplat , acum aceiasi poveste coclita cu palatul lui Iohanis .iohanis si toti ceilalti sint toti imbarligati intre ei sub bagheta securitatii pe care ii santajeaza pe toti cu diverse ,prin urmare dosarele sint stiri bune pentrun Ghita tv unde curg minciunile garla .

  7. Slugile nu gândesc. Ele doar executa ordinele stăpânilor. Ce așteptări sa avem și de la cine ?? 2000 de ani viețuitori acestui pământ au crezut ca străinii le vor binele și pentru asta au trădat, i-au acceptat și azi i-au ales. S-a rezolvat ceva ? Nimic. Oare acum, în ceasul ultim, când unii, văd, se deșteaptă, oare noi realizam acest lucru ?

  8. La dosarele pline de praf se poate adauga unul pentru tradare in cazul aderarii la Schengen (SIE stie). Dar ca de obicei nu se va intampla nimic pentru ca in Romania justitia nu inseamna nimic pentru politicieni, totul e negociere.

  9. Basescu a fost razbunarea psd istilor in corpore, Iohanis ar putea fi razbunarea liberalilor pe care i- a tradat pt interese lui personale.

  10. Da, domnilor, dar românașii noștri, în frunte cu DIASPORA, au votat un președinte cu peste 65%, deși nici în primul mandat nu a strălucit. Actualii candidați au ca program vilele de protocol, limba engleză, chestiuni de familie etc., nimic concret, doar ceva abureli care nu se vor realiza nici în alți 30 de ani de acum încolo.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger