AcasăPoliticaIohannis, cel mai bun agent PSD

Iohannis, cel mai bun agent PSD

Fix ce-i trebuia Bruxellesului – încă unul disperat să înhațe o funcție călduță și ferită de orice griji după ce-și încheie socotelile la el în țară! Asta s-a înțeles din discursul de stânga pe care Klaus Iohannis l-a rostit în plenul Parlamentului European. Ca Nicolae Ceaușescu la ONU, când și-a semnat, practic, sentința prin vorbele aruncate, neamțul nostru a bătut cu pumnul în masă vociferând cum nici măcar în campania electorală nu a făcut-o.

Președintele Iohannis a avut un discurs foarte bun în Parlamentul European Dar mai bine tăcea

Iohannis a vorbit în P.E. cât n-a făcut-o în tot mandatul de președinte. S-a luat de Occident pentru că pune frână Estului, le-a bătut obrazul europarlamentarilor fiindcă uită de „cetățeanul elector” și a plâns de mila fermierilor. Și a făcut toate astea fără să-l țină Carmen Iohannis de mână, a stat țeapăn ca un dulap și nici nu l-a pufnit râsul când a rostit fraza „De multe ori suntem prea departe de interesele oamenilor pe care vrem să îi ajutăm”.

„Eu cred că s-a greșit”

În mod cert, când i-au dat cuvântul, europarlamentarii nu și-au închipuit că președintele României, aflat pe ultima sută de metri a neremarcabilului său mandat, îi va trage de urechi.

Klaus Iohannis nu a mers în plenul P.E. cu un discurs de „adio”, ci cu unul de campanie electorală, alimentând zvonurile care spun că vrea un post important la Bruxelles. Din păcate, încă nu s-a inventat poziția de comisar european pentru stat degeaba, dar mai e timp.

După părerea mea, ar fi inadmisibil ca nicio poziție să nu fie ocupată de o persoană din noile state membre, adică din partea de Est. Eu cred că în 2019 s-a greșit. Toate pozițiile relevante au fost ocupate de persoane foarte competente din vechea Europă și este unul din motivele pentru care foarte mulți est-europeni se consideră puțin lăsați deoparte. Este o eroare și sper că, de data aceasta, această eroare să nu se mai producă. Ar fi bine pentru Uniune să se înțeleagă că alegerea pentru leadership trebuie să se facă și ținând cont de criteriul regional, este bine să avem persoane din vechea Europă, din Est, din Nord, din Sud. Aceste chestiuni nu trebuie niciodată neglijate, fiindcă ar adânci niște falii care preferăm noi să fie închise”, a tunat Iohannis.

Distracție continuă pentru Iohannis Mereu cu gura până la urechi

Aluzia la omul din Est care poate fi liderul întregii Europe este evidentă – toți europarlamentarii au mustăcit, ba mai mult ca sigur că unii s-au și amuzat pe seama disperării liderului român.

Personaj extrem de calculat, Iohannis și-a construit imaginea de om politic care nu deschide gura ca să facă vânt. Întrebat direct dacă ia în calcul să candideze pentru o funcție la nivel european, s-a eschivat – „Nu cred că este momentul să fac speculații. Sunt președintele României, sunt membru în Consiliul European, unde după alegerile europene se vor discuta toate aceste poziții”.

Altfel, discurs foarte bun, de stânga. I l-a scris Ciolacu?

Da, Klaus Iohannis a avut un discurs foarte bun! Doar că a fost defazat. Când trebuia să vorbească despre interesele românilor, în primul mandat de președinte, a tăcut. Acum, când trebuia să tacă – fiindcă așa fac guvizii ori de câte ori, pe fundul mărilor, se luptă rechinii -, a vorbit. S-a trezit din somnolență cu chef de harță. Prin 2014, speech-ul ăsta ar fi mers la români. Dar acum, după 10 ani în care ne-a sfidat prin lipsă de chef de muncă și dezinteres față de problemele evidente și tot mai multe ale oamenilor, nu mai convinge pe nimeni, doar își trădează adevăratele intenții.

Mă întreb dacă nu cumva Marcel Ciolacu i-a scris discursul, că prea a atins temele preferate ale PSD-ului.

Discursul lui Iohannis părea scris de Ciolacu

În primul rând trebuie să vedem unde să ne concentrăm ca să crească iar încrederea cetățenilor în ce face Uniunea. Este o distanță prea mare între cetățeanul elector și clasa politică europeană. Trebuie să ne reapropiem. Trebuie să venim cu soluții (…). Suntem în 2024. Oare de ce a fost nevoie să avem, după 4 ani, proteste masive ale fermierilor în toată Uniuena Europeană ca să ne dăm seama că anumite concepte trebuie rediscutate? Patru ani ne-a luat ca să ne dăm seama – după proteste masive – că anumite lucruri trebuie rediscutate cu fermierii? Este doar un exemplu că de multe ori suntem prea departe de interesele oamenilor pe care vrem să îi ajutăm să își facă treaba”.

Păi, el vorbește de nevoile fermierilor, care după o săptămână de proteste în țară nu a scos un cuvânt despre ce se întâmplă?! Iar când transportatorii români își strigau disperarea față de nedreptatea ce li se face, el și-a pus coada pe spinare și, de pe Otopeni, le-a transmis oamenilor că pleacă la Bruxelles să-și convingă colegii de faptul că „Ucraina trebuie să rămână o prioritate pentru UE”.

E plin P.E. de leneși. Mai e loc pentru unul?

Europenii cunosc bine obieciurile lui Klaus Iohannis și mai ales disprețul lui pentru muncă. Plimbările în străinătate sub acoperirea etichetei „vizite oficiale” sunt știute și la Bruxelles, nu numai la București s-a comentat/bârfit pe marginea apetitului pentru vacanțe al cuplului Carmen și Klaus Iohannis.

În plus, e aglomerație mare în Parlamentul European, iar grijile sunt că, pe 9 iunie, vine tsunami-ul naționalist și mătură tot în cale. Numai de un lider pe care n-ai de unde să-l iei la nevoie, că a „fugit” patru, cinci zile într-o „vizită de lucru” prin Bali, n-are nevoie Occidentul.

În țară președintele nu a scos o vorbă despre protestele fermierilor În PE s a arătat în gri jo rat

Vor fi mari surprize la europarlamentarele din vara asta și niciuna nu are legătură cu propulsarea lui Iohannis în vreo funcție importantă.

Dar, omul poate speră, numai să nu pățească precum Răzvan Burleanu. Zice-se că șeful FRF, dus de nas de un englez bătrân și perfid, a crezut că poate ajunge președintele UEFA și a intrat în campanie sunând pe la mai multe federații. „Râd colegii de el, mi-au spus că i-a căutat. Un clovn!”, s-a amuzat Ceferin, actualul și viitorul șef al forului de la Nyon. Noi nu credem o iotă din toate acestea, bineînțeles!

Ce știe Iohannis? „Văd un preşedinte sau o preşedintă”

Altfel, merită menționată și remarca despre viitorul șef al statului.

Întrebat cum vede bătălia pentru Cotroceni, Klaus Iohannis a răspuns: „Văd un preşedinte sau o preşedintă care se implică pentru ţară”.

Oare de ce a ținut să precizeze „sau o președintă”? Știe că se pregătește ceva în culise și doar a vrut să agite puțin apele? Să fie acesta anunțul candidaturii Laurei Codruța Kovesi, iar Iohannis a fost trompeta?!

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.788 afisari

15 COMENTARII

  1. Domnu’Ciolacu a zis ca va fi foarte mandru daca domnu’presedinte va fi un sef in UE.
    Daca nu s-a zbatut pentru Romania, cum se va zbate pentru noi in UE ?

  2. Mutulica de la Cotroceni e istorie, la fel cum va fi partidul jegurilor peneliste din echipa cistigatoare dupa urmatoarele alegeri. Praful se va alege de ei!

    • Cine e ala din poza cu ochelari de spare? Tom Cruise? Sau James Bond cînd avea malarie?

  3. Ha ha ha , el nu realizeaza ca-i un nimic? Dupa ce incheie mandatul Carmen merge la puscarie iar el va fi tarat prin tribunale multi ani.

  4. „Rotativa” a fost deja facuta
    unii se plang ca-i doare curu….

    „ciuma roshie”, asa simplu?
    -hotzul striga INTOTDEAUNA hotzii!!!!!!!!!

    de bine de rau,
    nu se stie niciodata,
    Klaunus ne-a pus pe radarul Russiei,
    asa face:
    -Klaus Iohannis crede că românii vor aprecia că a repus România pe „radarul african”

  5. Habar n-aveți. Bruxilosul, înființează o agenție de turism și marele tăcut, globtrotter o să fie șeful ei. Mai sunt multe locuri pitorești se pus pe hartă. Carme o sa dea lecții de hula, hula…hmmm.

  6. Cancerul PNL împreună cu toată clica trădătoare de neam și țară ,nu o să mai treacă pragul de 5%,acești alogeni au trăit pe spinarea cetățeanului de rând

  7. Cevz msi trist in rasa umana e?? Asta a luptat cu geaca pe el contra ciumei rosii si acum e agent??

  8. Ia nu-l mai criticați! Cu ochelarii ăia arată perfect ce este: Agentul privată 00 barat! 😂😂 Nu voi l-ați ales? Acu spălați-vă pe cap cu el: Prostiase plătește!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger