Cauta

Iohannis asmute SRI-ul contra lui Ponta

Obisnuit cu conflictele ca tiganul cu scanteia, Victor Ponta a reusit sa-l urce in ringul dambovitean pe rezervatul Klaus Iohannis.

Dupa cateva luni de muta coabitare Victor Ponta a reusit sa tulbure proverbiala tacere a presedintelui Klaus Iohannis

Premierul a atins performanta miercuri seara, cand a declarat public ca presedintele Iohannis a retrimis Codul Silvic la Parlament ”dezinformat” fiind de niste liberali ”binevoitori”, foarte ocupati in aceste zile sa faca ”trafic de influenta 100%” in favoarea firmei austriece Holzindustrie Schweighofer. ”In calitate de prim ministru trebuie sa ma informez foarte bine intotdeauna cand apare o situatie de criza. Si situatia actuala e una de criza. Nu pot face incadrari juridice, dar doamnele si domnii de la PNL (…) au avut intalniri in calitate oficiala si privata cu reprezentantii Schweighofer”, a lasat Ponta sa se inteleaga ca a fost informat de servicii pe tema. Acuzatia l-a scos din papuci pe calmul Iohannis determinindu-l, contrar obiceiului, sa iasa la rampa in dimineata imediat urmatoare. Nededat la dueluri verbale, ca predecesorul sau, Iohannis l-a avertizat scurt pe Ponta ca ori isi probeaza afirmatiile, ori va da de dracu’: ”Luand act de declaratiile prim-ministrului de aseara (miercuri seara – n.r.), de la un post de televiziune, am rugat organele abilitate (SRI – n.r.) sa verifice de ce fel de informatii dispunea prim-ministrul, daca ele se confirma sau nu. Daca ele se confirma, sa se ia de urgenta masurile care se impun, iar daca nu se confirma, atunci prim-ministrul va raspunde pentru aceste afirmatii.

Klaus Iohannis

Astfel de afirmatii, de insinuari de trafic de influenta la nivelul presedintelui, nu pot fi clasificate ca simple afirmatii prin care vrea sa para interesant la televizor. Sunt mult mai grave si vor fi tratate ca atare. Sper ca aceasta scapare sa nu indice o revenire la logica din campania electorala, promovata atunci de candidatul Ponta si care a fost la un nivel inacceptabil de jos”.

Basescu baga batul prin gard

Incantat fara doar si poate de incaierea iscata intre cele doua palate, Traian Basescu nu a ratat prilejul de a  pune paie pe foc, afirmand la randul lui ca Ponta, premierul ”plagiator si mincinos”, arunca ”mortul” in ograda lui Iohannis: ”Pentru ca, urmare a reactiei societatii, se strange latul in jurul politicienilor care au patronat jaful padurilor, ca orice ticalos, Ponta incearca sa arunce mortul peste gardul Cotrocenilor, profitand de faptul ca presedintele a fost suficient de inabil sa nu explice public motivul intoarcerii la Parlament a Codului Silvic”. In plus, Basescu pune sub semnul intrebarii veridicitatea dezvaluirilor referitoare la ”liberalii binevoitori”, afirmand ca nu era posibil ca premierul Victor Ponta sa beneficieze, din partea serviciilor de informatii, de date in plus fata de presedinte: ”Ticalosul plagiator si mincinos face aluzie la faptul ca, in sustinerile lui, are argumente primite de la servicii de informatii, lucru absolut imposibil fara informarea simultana a presedintelui, avand in vedere magnitudinea subiectului”.

[poll id=”1.003″]

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version