Klaus Iohannis a primit-o miercuri pe președinta Ungariei, Katalin Novak, iar la finalul întâlnirii au făcut declarații comune.
Iohannis a subliniat că în România, drepturile tuturor minorităților naționale sunt respectate, ba chiar mai mult, ele sunt reprezentate în Parlament chiar dacă numeric, prin vot, nu obțin atâtea voturi câte sunt necesare pentru un mandat.
Iohannis vrea ca maghiarii să vorbească şi româneşte
„Și, apropo, am convenit împreună că e bine să îşi folosească şi limba română”, a afirmat Iohannis, care a adăugat:
”Există evident probleme care necesită mai mult decât o discuție când vorbim de drepturile minorităților din România. În România, drepturile tuturor minorităților naționale sunt respectate, ba chiar mai mult.
În România există un exemplu pe care putem să îl prezentăm cu mândrie: minoritățile sunt reprezentate în Parlament chiar dacă numeric prin vot nu obțin câte voturi sunt necesare pentru mandat.
E discriminare pozitivă. E interesul nostru comun – și am discutat pe larg – ca drepturile minorității maghiare să fie pe deplin respectate. Să își poată trăi cultura, limba maternă. Apropo, am convenit că e bine să folosească și limba română. E un lucru cunosut că există politicieni care vor să exarcebeze tensiunile internetice. E regretabil, dar nu putem ignora.
Și acești politicieni, să nu creadă cineva că ei caută binele unei minorități, vin cu argumente care nu pot fi împărtășite de noi. Putem să eliminăm foarte mult din această tensiune discutând între noi. Majoritatea temelor sunt artificiale, aduse în discuție și umflate public de politicieni care vor să folosească unele divergențe pentru a se auto-promova„.