AcasăPoliticaIohannis a semnat decretul de rechemare. Luca Niculescu nu va mai fi...

Iohannis a semnat decretul de rechemare. Luca Niculescu nu va mai fi ambasador în Franța – prima reacție

(sursa foto: Facebook/Ambasada României în Franța)

Schimbare la vârful Ambasadei României în Franța. Decizia s-a aflat luni, în urma unui anunț venit de la Cotroceni.

Printre cele patru decrete semnate luni, 11 iulie, de către Klaus Iohannis se numără și cel în care apare numele lui Luca Niculescu, oficialul care a fost, mai bine de șase ani, înaltul reprezentant diplomatic al României la Paris.

E vorba despre decretul privind rechemarea lui Luca Niculescu „din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, în Principatul Andorra și în Principatul Monaco”, din câte anunță Administrația Prezidențială.

La scurt timp după ce a venit anunțul de la Cotroceni, s-a aflat și o primă reacție a lui Niculescu, prin intermediul unei postări pe o rețea de socializare. „O etapă se apropie de sfârșit, o alta se pregătește să înceapă. Și va fi tot pentru România” – precizează Luca Niculescu. Momentan, însă, nu a oferit alte detalii despre această viitoare „etapă” la nivel profesional.

Luca Niculescu: „Le mulțumesc românilor din Franța, de la care am avut atât de învățat”

A făcut, în schimb, referire la anii în care a ocupat funcția de ambasador al României în Franța. Mulțumindu-le românilor din această țară, dar și colegilor săi de la Ambasadă.
Redăm în cele ce urmează, integral, mesajul pe care a ales să-l transmită Luca Niculescu, luni, 11 iulie, pe pagina sa de Facebook:

„A fost o mare onoare să reprezint România în Franța timp de peste șase ani. În toată această perioadă, am lucrat zilnic pentru ca relația atât de specială dintre București și Paris să fie și mai strânsă, ca legăturile dintre noi să fie și mai puternice, în toate domeniile. Pentru că, fie că vorbim despre politică, economie, cultură, apărare, societate civilă, parteneriate între localități – nu există un singur sector în care relațiile noastre să nu fie de o mare intensitate. Când vine vorba despre Franța, «românii au memoria inimii», după cum spunea Titulescu. A fost, de asemenea, un privilegiu să reprezint România în Principatul Monaco și Principatul Andorra. Iar, dincolo de chestiunile bilaterale, am avut marea șansă sa promovez alte dosare pasionante – cum ar fi aderarea la OCDE, unde procesul a început cu succes. Sau relația tot mai puternică cu Organizația Internațională a Francofoniei.

Voi spune puțin despre acești șase ani acum, chiar dacă ar fi foarte multe de spus, atât de bogați au fost. Cred că, dintre toate experiențele de aici, cel mai mult m-au marcat întâlnirile cu oamenii. Au fost sute de întâlniri memorabile cu francezi și români, oameni datorită cărora conexiunile dintre țările noastre sunt aparte. Le mulțumesc pentru că au împărtășit cu mine trăirile și experiențele lor și că am putut lucra împreună. Le mulțumesc românilor din Franța, de la care am avut atât de învățat. Dar lista celor cărora ar trebui să le mulțumesc e foarte-foarte lungă. Așa că mă voi opri doar la mulțumirile pentru extraordinarii colegi de la Ambasadă, fără de care nu am fi realizat ce am realizat în acești ani.

O etapă se apropie de sfârșit, o alta se pregătește să înceapă. Și va fi tot pentru România.”

575 afisari

3 COMENTARII

  1. A fost un ambasador foarte onorabil, a dat randament peste medie. Un om potrivit la locul potrivit.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger