Cauta

Iohannis a retrimis Parlamentului legea privind pensiile speciale pentru alesi

Presedintele a decis sa retrimita catre Legislativ Legea privind pensiile speciale pentru parlamentari, drept urmare a adresat o cerere de reexaminare a actului normativ presedintilor celor doua Camere- Senatul si Camera Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, respectiv Valeriu Zgonea.

Hotararea a fost facuta publica in cea de-a doua parte a zilei de Administratia Prezidentiala, odata cu argumentele pentru care seful statului considera ca se impune reexaminarea Legii pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor.

Este vorba despre proiectul legislativ prin care se instituie o indemnizatie pentru limita de varsta. Aceasta se acorda, la momentul implinirii varstei standard de pensionare, atat deputatilor si senatorilor aflati in exercitarea mandatului, cat si celor care au avut o astfel de functie anterior instituirii acestei masuri.

Klaus Iohannis are mia multe motive pentru care cere reexaminarea legii in cauza. „Necesitatea reexaminarii este motivata, pe de o parte, de caracterul excesiv si arbitrar al noii indemnizatii de care ar urma sa beneficieze deputatii si senatorii, iar pe de alta parte, de faptul ca acest drept ar urma sa se acorde tuturor parlamentarilor care au savarsit fapte de coruptie potrivit vechiului Cod penal, precum si celor al caror mandat a incetat pentru incompatibilitate„, mentioneaza Presedintia.

Ultimele stiri

  • Se scumpesc din nou biletele de tren. Cât vor plăti în plus călătorii, de la mijlocul lunii decembrie
  • Avem prea mulți bani. De ce să o ajutăm doar pe Ucraina? Să o ajutăm și pe Bosnia!
  • A murit medicul Flavia Groșan
  • Noi detalii în cazul fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Șefa CMR: Ancheta ia în discuție evaluarea înaintea administrării anesteziei
  • România introduce o taxă şi pentru coletele de sub 150 de euro de pe Temu şi Shein. Ce valoare are noul bir şi când intră în vigoare
  • Orașul din Europa căutat de 15 milioane de turişti anual, printre care şi români, închide terasele din centru!
  • Acord în Coaliție pe legea privind pensiile magistraților (surse). Prevederile-cheie
  • Se strânge laţul în jurul lui Zelenski: Andrii Iermak, mâna dreaptă a liderului de la Kiev, acuzat de corupţie! Scandalul din Energie zguduie Ucraina
  • Ciolacu amenință cu moțiunea, dacă Guvernul nu vine cu măsuri de relansare a economiei: „Nu vorbesc de capul meu”
  • Românii evită să mai plece la muncă în străinătate la primul job găsit. De ce le convine să muncească în ţară, deşi salariile sunt mai mici
  • Exit mobile version