Cauta

Iohannis a discutat cu parlamentarii minoritarilor nationale, la Cotroceni

Presedintele a avut, in aceasta dimineata, o intrevedere cu reprezentanti ai Grupului parlamentar al minoritatilor nationale.

Intalnirea de la Cotroceni, la care au participat, printre altii, deputatul Varujan Pambuccian, liderul  Grupului minoritatilor nationale din Camera, s-a desfasurat in jurul unor teme de discutie de interes pentru minoritatile nationale de la noi din tara, iar seful statului a profitat de ocazie pentru a le transmite aprecierile sale fata de modul un care organizatiile acestora, precum si grupul cu reprezentare in legislativ au promovat constant idei europene.

In cadrul intrevederii, liderul de la Cotroceni si-a manifestat convingerea in privinta faptului ca „societatea si statul roman au nevoie de contributia minoritatilor nationale la procesul de schimbare pe care il parcurg in prezent, dar si la proiectele nationale pe termen lung”, anunta Administratia Prezidentiala.

La randul lor, indica aceeasi sursa, reprezentantii Grupului parlamentar al minoritatilor nationale din Camera Deputatilor – condus de Pambuccian -au adus in discutie, printre altele, necesitatea de a avea un proiect de tara asumat de intreaga societate romaneasca, precum si nevoia pastrarii identitatii etnice si a dreptului de a studia in limba materna.

sursa foto: presidency.ro

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version