În conflictul cu Iran, răspunsul Israelului nu s-a conformat logicii sale tipice de a riposta rapid și mai dur.Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) sunt considerate de prieteni și inamici drept una dintre cele mai puternice armate din lume. Cu toate acestea, liderii Israelului își prezintă în mod obișnuit țara ca fiind asediată de națiuni ostile, hotărâte să o distrugă.
Narațiunea persistă chiar dacă unele state din Orientul Mijlociu – Egipt, Arabia Saudită și Iordania – abia dacă se mai încadrează în această descriere și, în plus, sunt aliniate Statelor Unite, principalul protector al Israelului.
Concepția despre situația dificilă a Israelului i-a determinat pe liderii acestuia să favorizeze o anumită formulă de descurajare a adversarilor: atunci când ești lovit, ripostează rapid și mult mai dur, comentează New Statesman.Prin urmare, atunci când aproximativ 100 de avioane de luptă și drone israeliene au lovit baze militare din Iran – precum și din Irak și Siria – la 26 octombrie, nimeni nu ar fi putut fi surprins.
Întotdeauna s-a pus problema când va lovi Israelul – nu dacă va lovi. Dar răspunsul IDF nu s-a conformat logicii sale tipice de a riposta rapid și mai dur. Pentru început, a întârziat în mod neobișnuit timp de aproape o lună: Iranul a lansat o rafală de rachete asupra Israelului la 1 octombrie, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah.
Poate că guvernul Netanyahu era divizat cu privire la țintele iraniene pe care să le atace. Poate că Statele Unite au avut nevoie de mai mult timp decât au anticipat pentru a convinge Israelul să nu lovească infrastructura nucleară și energetică a Iranului. Nu contează: întârzierea a fost surprinzătoare.
Petrolul, punctul nevralgic
Optând pentru prudență, Israelul s-a abătut de la manualul său standard. Această reținere a nemulțumit politicienii de extremă dreapta, inclusiv ministrul securității naționale, Itamar Ben-Gvir, precum și liderul opoziției centriste, Yair Lapid.
Atacurile asupra infrastructurii petroliere iraniene ar fi zdruncinat piețele petrolului, provocând o creștere a prețurilor – ceea ce nu ar fi fost pe placul SUA cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidențiale sau al altor susținători occidentali ai Israelului.
Israelul însuși este foarte sensibil la creșterea prețurilor la energie: importă deja aproape tot petrolul pe care îl consumă, iar economia sa este supusă unui stres sever din cauza costurilor tot mai mari ale războaielor din Gaza și Liban.
Dacă Israelul a avut motive întemeiate să evite escaladarea, la fel a făcut și Iranul. Ayatollahul Khamenei nu poate exclude posibilitatea ca Statele Unite să fie antrenate într-un război între Republica Islamică și statul ebraic.
O confruntare masivă și îndelungată între Israel și Iran pare să fi fost evitată din simplul motiv că ambele părți au motive imperioase pentru a o evita. Însă reprezintă doar un capitol secundar în ceea ce este un conflict regional fără sfârșit.
