Cauta

Învățământul, împins în prăpastie

Învățământul, împins în prăpastie - Ziarul National

Premierul Florin Cîțu, sancționat cu trei moțiuni de cenzură pe vremea când era ministru, declara în februarie 2020 că „Sănătatea și Educația nu sunt prioritare. Prioritatea zero trebuie să fie sectorul privat.” În privința Sănătății ne-am lămurit. Este de ajuns să privim ce a făcut Guvernul Orban, cum a gestionat criza sanitară din România. Eu am pierdut șirul morților, am rămas pe la 15.000 și ceva.

Stăm mai bine cu Învățământul? Nu, sub nicio formă. Este dezastru pe linie. Programe școlare tot mai greoaie și tot mai lipsite de conținut. Cursuri online care nu se pot urmări din cauza lipsei de semnal. Localități care nu sunt racordate la internet. Calculatoare și tablete inexistente, de ordinul zecilor de mii. Școli închise unde chiar nu era cazul. Profesori care habar nu au să predea, nefiind acomodați cu sistemul. Învățători care, la clasa întâi, se pierd până la plictis și revoltă în explicații inutile. Învățători la clasa a doua care sunt complet pe dinafară de limba română, executând piruete dizgrațioase printre cuvinte și reguli gramaticale. Nu știu că, de acasă, din spatele ecranelor, părinții elevilor sunt oripilați de prestațiile lor. Dar tac, tac de teamă să nu stârnească scandaluri și să nu fie sancționați tot copiii.

Ministeriatul lui Sorin Câmpeanu, proaspăt uns în funcție, nu înseamnă că se rezolvă ceva. Istoria și Geografia vor fi scoase din programa școlară. Cel puțin așa se preconizează. Știu cazuri de părinți corporatiști care chiar se bucură. Le-am spus că sunt imbecili. Că sunt tâmpiți. Am să le spun în continuare. Când odraslele lor obraznice vor arăta Carpații în sudul Africii și vor pune că Mihai Viteazul s-a luptat cu indienii din America pentru unirea celor două continente, vor realiza cât sunt de cretini. Și ei, și mucoșii crescuți și educați la consola de jocuri. Este moștenirea lăsată de Monica Anisie, spaima limbii române. Parcă a fost un blestem. Însă calvarul educației din România nu s-a încheiat aici. A recuperat-o PNL și a proptit-o la șefia Comisiei de Învățământ de la Senat. Este incredibil la ce se pretează actualul Parlament. De spaimă să nu-și piardă rebuturile politice pe care le cred în continuare genii, sacrifică viitorul copiilor și al României, căci o țară fără istorie se cheamă că nu există.

Ultimele stiri

  • Decizie ICCJ în cazul lui Lucian Duță! Instanța Supremă anulează condamnarea de 6 ani de închisoare a fostului șef al CNAS
  • Ce taxe și impozite cresc în 2026, după ce CCR a dat undă verde scumpirilor
  • Coșul de cumpărături va fi mai gol pentru sărbătorile din acest an. Ce buget vor aloca românii
  • Stați în banca voastră, că turul doi nu e pentru noi! E al inițiaților
  • Surse: Cine ar putea fi viitorul ministru al Apărării. E un apropiat al lui Dominic Fritz
  • Undă verde pentru creșterea taxelor locale. CCR a respins contestația AUR pe legea care le majorează
  • Nicușor Dan, moment de confuzie. S-a încurcat în denumiri! Vrea aderarea României la o organizație din care facem parte de zeci de ani – VIDEO
  • S-a aflat! Germania lucrează la un plan detaliat! Scenarii pentru închiderea rapidă a spațiului aerian în caz de conflict militar
  • VIDEO. Incendiu cu urmări devastatoare într-o clădire din China: 12 oameni au murit
  • Explozie într-un bloc din Bihor: O femeie rănită și un balcon prăbușit. Cauza deflagrației
  • Exit mobile version