Uniunea Europeană a anunțat că își consolidează forța de securitate Frontex, cu scopul de a extinde organismul continental la 30 000 de agenți până în 2027, față de 10 000 în prezent. Măsura ar face parte dintr-un pachet menit să limiteze așa-numitele „atacuri hibride”.
Totuși, în ciuda tuturor protestelor împotriva tarifelor lui Donald Trump și a avertismentelor sumbre cu privire la atacuri, nu este clar dacă o astfel de forță mărită va consolida puterea reală a blocului, notează UnHerd. Ca întotdeauna, politicile sunt determinate atât de gestionarea relațiilor interne complicate, cât și de evaluarea amenințărilor externe.
Extinderea Frontex ar trebui privită în cele din urmă ca pe o acaparare a puterii de către Comisia Europeană. Prin consolidarea forței de frontieră, UE extinde jandarmeria transnațională aflată sub controlul său.
În acest moment geopolitic din ce în ce mai tensionat, țările încearcă să își consolideze frontierele naționale. Dar Comisia dorește să își reafirme relevanța continuă, iar prin Frontex își revendică dreptul de a-și apăra membrii de o lume periculoasă.
Statul ”paznic de noapte”
Deși critică eforturile lui Trump de a remodela economia globală, UE construiește în același timp o fortăreață regională, înăsprind accesul la piețele sale interne sub auspiciile protejării cetățenilor.
Dar oricât de puternică ar fi Frontex, nu va fi niciodată suficient de puternică. Departamentul de Securitate Internă al SUA deține peste un sfert de milion de angajați. Marea Britanie are aproximativ 10 000 de angajați în cadrul forțelor sale de frontieră pentru o populație de puțin peste 68 de milioane.
La prima vedere, cu doar 30 000 de angajați pentru o populație a UE de 450 de milioane de persoane, Frontex ar semăna cu idealul liberal clasic: un „stat paznic de noapte”, limitat la capacități de supraveghere de bază.
„Un răspuns național nu este suficient” pare refrenul standard al UE pentru legitimarea extinderii puterilor sale birocratice și a supravegherii.
UE ar proteja frontierele, dar pentru că nu este un stat suveran, orice protecție ar putea oferi europenilor nu se va traduce niciodată în tipul de protecție oferit de un stat național.
Într-un stat național democratic, controlul frontierelor naționale este legat de controlul suveran al poporului asupra unui anumit teritoriu și de cine îl guvernează.
Europa nu are suveranitate asupra UE, ceea ce înseamnă că această putere transnațională nu poate garanta niciodată controlul asupra frontierelor.
Cu cât UE își afirmă mai mult puterea, cu atât se îndepărtează mai mult de cetățenii statelor sale membre. Nu va putea să obțină din partea europenilor acel tip de loialitate care ar face-o să concureze cu marile puteri.
Blocul speră că își poate dovedi forța prin consolidarea zidurilor fizice și digitale împotriva unei lumi externe ostile. Vor prefera europenii protecția transnațională celei oferite de propriile lor guverne?