Cauta

Instanta decide daca se redeschide sau nu dosarul “Flora”

Instanta decide daca se redeschide sau nu dosarul “Flora” - Ziarul National

Justitia s-a ocupat ieri si de unchiul Traian si de nepotul Dragos

Fostul sef al statului ar putea afla in cursul acestei zile ce anume decid magistratii Tribunalului Bucuresti cu privire la o eventuala redeschidere a dosarului cunoscut in spatiul public drept “Flora”.

Instanta decide daca se redeschide sau nu dosarul “Flora” - Ziarul NationalConcret, procurorii au cerut instantei redeschiderea cauzei in care Basescu a fost acuzat ca, in 2003, pe vremea cand se afla in fruntea Primariei Capitalei, ar fi retrocedat nelegal un teren din zona Damaroaia, pe care ulterior s-a ridicat un complex comercial.

Va amintim ca la termenul precedent, adica in urma cu o saptamana, instanta a dispus o amanare, pe motiv ca s-a constatat ca fostul sef al statului fusese citat la o adresa gresita. Mai exact la sediul Presedintiei, adica la Palatul Cotroceni, si nu la actuala adresa de domiciliu.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Casă din Botoșani, distrusă de flăcări: proprietarul a suferit un atac de panică. De la ce a pornit incendiul puternic – VIDEO
  • Exit mobile version