AcasăPoliticaIndependentul Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului: „Echipa...

Independentul Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului: „Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel național”

sursa foto: Facebook/Mihai Polițeanu

Candidatul independent Mihai Poliţeanu anunţă că a fost ales primar al Ploieştiului.

Mihai Poliţeanu, deputat ales pe listele USR în 2020 şi candidat independent pentru Primăria Ploieşti, îşi asumă victoria la alegerile din municipiul reşedinţă a judeţului Prahova, potrivit news.ro.

Poliţeanu: „Dragi ploieşteni, această victorie vă aparţine”

Acesta a transmis un mesaj pe Facebook, în care susține că echipa sa de campanie „a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel naţional”.

„Dragi ploieşteni, vă mulţumesc pentru că vă pasă de oraşul nostru. Sunt copleşit şi onorat de încrederea pe care mi-aţi acordat-o! (…) Dragi ploieşteni, această victorie vă aparţine. Aţi îngenuncheat un sistem corupt, osificat de 3 decenii la conducerea Ploieştiului. Echipa mea a înfăptuit un miracol nemaiîntâlnit la nivel naţional arătând că o echipă de cetăţeni oneşti şi determinaţi poate trezi la viaţă o comunitate care să privească spre viitor cu speranţă. De astăzi sunt Primar ales al Ploieştiului, din octombrie noul Primar al Ploieştiului”, a scris deputatul Mihai Poliţeanu pe Facebook.

A demisionat din USR şi a activat ca parlamentar independent

Cine e Mihai Poliţeanu? Fost preşedinte al USR Prahova, ales deputat la alegerile din 2020 sub sigla acestei formaţiuni, Mihai Poliţeanu a demisionat din USR şi a activat ca parlamentar independent.

Potrivit sursei citate, susţinut de câţiva foşti colegi de partid şi de câţiva activişti din societatea civilă, el ş-a lansat candidatura având alături mişcarea politică „Noi, Ploieştenii”. De altfel, pe durata campaniei electorale, Poliţeanu a semnat mesajele sale publice cu sintagma „Viitorul Primar al Municipiului Ploieşti”.

Potrivit rezultatelor neoficiale centralizate la partide, Poliţeanu a fost votat de peste 25% dintre alegătorii din Ploieşti. Obţinând cu aproximativ patru procente mai mult decât candidatul PNL, Bogdan Nica, cel care în ultimii ani a condus Spitalul Judeţean din Ploieşti şi cu cinci procente mai mult decât edilul în funcţie, Andrei Volosevici (PSD), notează sursa citată.

762 afisari

3 COMENTARII

  1. Bravo popor roman! Slava! Cine s-ar fi gandit ca pupincuristul macoveicii si a lui soros, chilotarul, va fi primar la Ploiesti. Sau ca closetilde, care nu merita nici macar un vot va obtin destul de multe. Asta este poporul care nu merita nimic.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger