AcasăPoliticaÎncă un tun marca Orban

Încă un tun marca Orban

Înverșunarea cu care premierul se agață de alegerile locale mă face să mă gândesc că în spate e ceva necurat. E dreptul meu să mă gândesc la așa ceva. Cu un timp în urmă,  Orban nu părea deranjat de amânarea acestora. Prelungirea mandatelor de primari a fost dovada clară. Însă acum a intrat în vrie și nu mai vede decât alegeri. De fapt, când i-a stat lui Ludovic Orban mintea la altceva? Nimic din ceea ce se întâmplă în țară nu îl interesează mai mult decât alegerile. Economia vine de râpă, pandemia își face de cap sub nasul lui, degradarea socială tinde să devină o afecțiune fără leac, însă premierul are treabă cu alegerile locale. Iar asta nu are nicio legătură cu grija față de sănătatea și viața oamenilor, sloganul fals cu care își împopoțonează toate discursurile.

Hotărârea lui de a organiza aceste alegeri pentru a se desfășura la data stabilită este suspectă. Sunt o mulțime de necunoscute pe care nici el, dar nici adversarii politici nu le dezvăluie. Nu cred că sondajele politice ar fi determinante. Cel puțin cele oficiale, de prostit mulțimea. Acolo, liberalii acoperă lejer o zonă de rezonabilitate, fapt ce nu justifică îndârjirea lui. În cele șase săptămâni rămase până la vot nu se poate produce o erodare care să pericliteze rezultatele.

Nici liberalii nu sunt scutiți

Marcel Ciolacu și PSD au votat cam repede pentru alegeri în 27 septembrie

Nu este exclus însă ca sondaje și analize nedestinate publicității, cu circuit liber numai la vârful partidului, să scoată în evidență cifrele dezastrului. Poate doar așa s-ar explica hotărârea de a ține alegerile la termen, pe 27 septembrie. Arată mai degrabă ca o încercare disperată de a salva ce se mai poate și, poate cu un dram de noroc, să câștige. Pe de altă parte, moțiunea de cenzură pe care Marcel Ciolacu a anunțat că o va depune în a doua jumătate a lui august a întărit și mai tare convingerea lui Orban că alegerile nu trebuie amânate. Electoratul liberal, chiar dacă ține steagul drept, nu are prea mari șanse de a se impune în fața adversarilor. Demiterea lui Orban este de natură să-l afecteze destul de mult, dezorganizându-l și împingându-l, eventual, spre alte partide. Aceasta cu atât mai mult cu cât măsurile deloc populare luate de Guvern îi afectează și pe susținătorii liberali, ca pe toți ceilalți.

Alegeri și atât

Călin Popescu-Tăriceanu solicită amânarea

Logica elementară mă îndeamnă să cred că Orban are un plan pus la punct prin care să contracareze asaltul social-democrat și al aliaților lui. Unul despre care nu vorbește. Unde până mai ieri bătea monedă pe respectarea distanțării fizice, acum sintagma a dispărut din vorbirea lui cotidiană. Amintește de fiecare dată de evitarea aglomerației, dar pare să nu îl mai deranjeze. Declară că vor fi luate cele mai bune măsuri de protecție în secțiile de votare, dar nu vine cu precizări. Nu are explicații. Păstrând distanța de minimum 2 metri între persoane, cozile se vor întinde pe străzi întregi. Ritmul va fi greoi, căci procedurile presupun dezinfectarea ștampilelor după folosirea de fiecare votant și a pupitrului pe care se votează. Or avea cei din comisii mănuși de protecție, dar electoratul nu, și nici nu primește gratuit de la Guvern așa ceva. Riscul de îmbolnăvire este ridicat, dar pe Orban nu îl interesează. El vrea alegeri și atât.

Nu-l interesează amânarea

Nici Ponta nu vrea alegeri în septembrie

Este evident că premierul are calculele lui. Pregătește un tun electoral similar cu cel de la europarlamentare, dar prin alte manopere. Mizează pe absența vârstnicilor la vot, stimulând frica inoculată prin riscul îmbolnăvirii. Campania dusă de Arafat, Rafila și Tătaru nu poate liniști populația. Dimpotrivă, dă naștere la noi spaime, ca și cum pentru asta a fost creată. Este de ajuns ca în fiecare secție de votare să ajungă doi bolnavi pentru a vedea dezastrul. Teoretic, așa ar sta lucrurile. Orban susține însă că sunt luate toate măsurile de prevenție. Ajuns aici, deja se încurcă. Ori virusul este periculos din cale afară, cum susțin ciracii lui în halate albe, ori nu are nicio putere și atunci ne-a mințit în cel mai scârbos mod? Pe de altă parte, o prezență redusă la vot generează și o vigilență mai scăzută a observatorilor. Dacă adaugăm și prezența STS cu celebrele tablete, tabloul prinde alt contur. Deși liderii partidelor cer amânarea alegerilor, Orban nici nu vrea să audă. Planul lui e făcut pentru 27 septembrie, nu pentru mai târziu.

author avatar
Valentin Boeru
2.748 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger