AcasăPoliticaÎncă două zile libere pentru români. Proiectul, undă verde în Camera Deputaților

Încă două zile libere pentru români. Proiectul, undă verde în Camera Deputaților

(sursa foto: Facebook/Camera Deputaților)

O veste bună pentru cei care deja numără zilele până la viitoarele „minivacanțe”, ca sa-și facă planuri pentru perioada liberă de la muncă. Află că se vor putea bucura de încă două zile libere, în ianuarie.

Miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege iniţiat de PSD care prevede ca zilele de 6 şi 7 ianuarie, Sărbătoarea Botezului Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, să fie declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează, informează Agerpres.

Așadar, acest proiect de lege prevede trecerea, printre zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează, şi a celor din 6 ianuarie – Botezul Domnului (Boboteaza) şi 7 ianuarie – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Proiectul, adoptat deja de Senat

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în decembrie 2022. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.

Pasul următor presupune ca proiectul să ajungă pe masa președintelui, în vederea promulgării. După ce se va întâmpla acest lucru, românii își vor putea face planuri pentru cele două noi zile libere din luna ianuarie, după cele din 1 și 2 ale primei luni din an.

author avatar
Andrei Coman
505 afisari

3 COMENTARII

  1. Eu zic să declarăm liber toată perioada 30 noiembrie până pe 31 ianuarie că tot o ținem din sărbătoare în sărbătoare. Lucrul de câteva zile pe săptămână este dăunător sănătății. Când să se odihnească oamenii după fiecare petrecere? Adevărat, merg la servici mai mult să se odihnească, să povestească cum au petrecut și să se pregătească pentru următoarea sărbătoare.

    • Ar trebui sa avem câte doua zile de paste Craciun altele
      Zile lucrătoare, așa au alții. Dacă Puca o zi legală in Weekend primesc alta in timpul săptămânii aceleia.
      Exemplu: Craciun cu vineri și sâmbătă legale libere: vor fi libere zilele de joi și vineri.
      Craciun cu duminica și luni legale libere: vor fi libere zilele de luni și marți
      Ca pe noi ne păcălește ca nu avem liber decât zilele care nu pică in Weekend și ne fura jumătate din zilele libere din an

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger