Când Donald Trump trimite o invitație oficială României, te-ai aștepta ca șeful statului să răspundă ca un lider. În schimb, Nicușor Dan iese cu un comunicat de presă care arată exact nivelul lui real.
Nu spune nici da, nici nu. Sec și ambiguu ca de obicei. E confuz, timid, plin de formulări inutile și complet incapabil să articuleze o poziție.
Un președinte care se împiedică în propoziții, dar analizează geopolitica
Nicușor Dan, președintele care abia leagă două fraze coerente într-o conferință de presă, plus hăhăit, ne anunță solemn că „a demarat un aprofundat proces de analiză” a Cartei Board of Peace. Pe bune? E deja ridicol.
Cine e Nicușor Dan să analizeze inițiativele Casei Albe? Și-a luat rol acum de profesor universitar al politicii globale? Când a devenit România, prin el, evaluatorul deciziilor americane? Președintele nostru trăiește într-o bulă în care lipsa de reacție este prezentată drept „prudență”, iar nepriceperea drept „rigoare”.
Limbaj gol, idei zero
Comunicatul Cotroceniului e un exercițiu penibil de vorbit mult ca să nu spui nimic. Invocă Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Uniunea Europeană ca pe niște scuturi verbale, nu ca pe niște repere reale.
Este exact reflexul unui om care nu înțelege ce are de făcut, dar speră că, dacă vorbește suficient de abstract, nimeni nu va observa.
Miliardul de dolari, subiectul pe care îl înghite
Cea mai mare dovadă de impostură este tăcerea totală despre posibila taxă de 1 miliard de dolari. Un subiect uriaș, ignorat complet. Pentru că Nicușor Dan nu știe să gestioneze nici măcar o conferință de presă, darămite o discuție despre bani, putere și influență globală.

Un președinte adevărat ar fi ieșit public și ar fi spus clar ce vrea România. Nicușor Dan a preferat să se ascundă după un text scris cel mai probabil de alții.
România nu are un președinte. Are un blocaj
Alte state răspund. Confirmă. Negociază. Refuză, dacă e cazul. România, sub Nicușor Dan, bâjbâie. Pentru că nu ai cum să iei decizii când nu ești capabil nici să le explici.
Consiliul pentru Pace este prezidat de Donald Trump și susținut de figuri precum Jared Kushner, Steve Witkoff și Tony Blair. În fața acestei realități, Nicușor Dan nu are tupeu să negocieze. Nu vrea sau nu știe? Nu întreabă și nu spune nimic. Se uită și tace. Ca un student de la filologie, care a aterizat la automatică.
Problema nu e Trump. Nu e Consiliul. Nu e contextul internațional. Problema este că România are, în cel mai important moment, un președinte care nu știe să deschidă gura și să pună piciorul în prag. Preferă să stea încolonat pe după fusta Ursulei și să stea în poziție de „drepți!” la Paris.
