Disprețul lui Donald Trump față de soldații europeni care au luptat alături de forțele americane timp de 20 de ani în Afganistan, dar „au rămas puțin în spate, în afara liniilor frontului”, s-a dovedit a fi picătura care a umplut paharul pentru liderii europeni.
Prinsă între amenințarea rusă din est, amenințarea MAGA din vest și China care pândește în fundal, Europa vede aceste provocări în mod diferit. Prin declanșarea războiului împotriva Ucrainei, Vladimir Putin amenință securitatea Europei, notează Financial Times.
Amenințarea din partea administrației Trump este și mai îngrijorătoare: un atac la adresa identității Europei, venind din partea propriului său aliat. Pentru a înrăutăți lucrurile, prin slăbirea NATO, Trump sporește riscul de securitate reprezentat de Rusia și crește apetitul Chinei.
Identitatea europeană modernă s-a construit pe ruinele unui continent devastat de război și totalitarism. Statele Unite au jucat un rol major, din punct de vedere militar, politic și economic. Au devenit coloana vertebrală a unei alianțe militare și au susținut apariția Uniunii Europene.
Când țările europene și-au trimis trupele în Afganistan pentru a-și sprijini SUA în urma atentatelor din 11 septembrie 2001, au făcut-o pentru că aveau încredere în sistemul condus de un hegemon benign. A fost pentru prima dată când articolul 5 din Carta NATO a fost activat pentru a asigura apărarea colectivă.
Când Trump decide să pună mâna pe Groenlanda, când neagă faptul că europenii au ajutat trupele americane, el atacă fundamentele identității europene. Distruge încrederea care cimentează o alianță și, prin urmare, face ca perspectiva unei păci juste în Ucraina să fie și mai precară.
În ceea ce privește Afganistanul, Trump redeschide o altă rană: când SUA au decis că era timpul să plece nu s-au consultat serios cu aliații europeni.
Un omagiu fără convingere pe Truth Social adus „soldaților foarte curajoși ai Regatului Unit”, fără niciun cuvânt pentru ceilalți, nu a ajutat. Răul era deja făcut.
Trump i-a antagonizat chiar și pe liderii de extremă dreapta din Europa și a reușit să unească împotriva sa spectrul politic fragmentat al Franței.
Hegemonul benign este acum un bătăuș, dar europenii îl pot face să dea înapoi. Europa nu este lipsită de putere, dar a fost prea mult timp reticentă și nepăsătoare.
