Se zvonește prin târg, și unde-i fum, rareori e doar narghilea, că Dacian Cioloș – fost premier, fost comisar european, fost europarlamentar, fost… aproape tot – urmează să fie uns la vârful SRI. Da, ați citit bine! Un tehnocrat reciclat în „agent național”, cu girul lui Nicușor Dan și binecuvântarea președintelui Emmanuel Macron, se pregătește să preia șefia Serviciului Român de Informații.
Proaspăt convertit la geostrategie între două gropi în carosabil și o ploaie torențială, Nicușor Dan probabil că încă nu a aflat ce înseamnă acronimul SRI, altfel și-ar da seama că Dacian Juliene Cioloș nu poate fi nici măcar soluția de avarie, darmite cea mai bună.
Dar, stați, că abia acum vine partea interesantă! În CV-ul neoficial al lui Cioloș, rubrica „relații internaționale” prinde accente de thriller franțuzesc. Despre fosta soție (sau actuala, dar nici el nu știe sigur) se spune că ar fi nimeni alta decât fiica fostului număr 2 din DGSE, adică serviciul de spionaj extern al Franței. Voilà! Parisul n-a fost niciodată mai aproape de Cotroceni. Acum e chiar călare pe… situație!
Într-o țară în care, dacă țintești funcții sensibile, pe cartea de vizită trebuie să apară scris „nu a deranjat pe nimeni” și „a fost văzut recent prin Franța”, Dacian Cioloș pare să bifeze toate cerințele. Mai ales una îl propulsează printre favoriți – legătura trecută, dar nu uitată DGSE. Cum ar veni, când Parisul strănută, România își schimbă șeful la „Informații”. Să ne mai amintim și altceva – în 2009, pe când era nominalizarea României pentru postul de comisar european pe Agricultură, nemții și britanicii comentau că Franța urma să aibă, de fapt, doi comisari – pe Michael Barnier și Dacian Cioloș.
Desigur, în mod oficial, nimeni nu confirmă nimic, nici SRI, nici președintele de ocazie, nici măcar Cioloș, care între două podcasturi despre agricultură bio și un curs de „gândire strategică” pare că a fost teleportat în inima sistemului. Dar dacă zvonul se adeverește, atunci avem o premieră istorică: prima dată când șeful SRI ar putea avea legături – fie ele și prin alianță dizolvată – cu o structură de informații străină. Ar fi, cum s-ar zice, o „deschidere spre Vest” ceva mai literală decât și-ar dori-o un stat suveran.
Și cine semnează nota de plată a acestei numiri? Nimeni altul decât Nicușor Dan, autoproclamat primar antisistem promovat președinte de țară, care între două probleme cu șobolanii și gropile din Capitală a descoperit gustul puterii executive și a început să joace șeptică pe la mesele mari ale „Sistemului”. Este o capodoperă de absurd balcanic: omul care, ca primar, a rămas cunoscut pentru talentul său de a ignora cu seninătate orice criză urbană, își încearcă acum mâna în croiala serviciilor secrete. Nicușor nu a reușit să învingă infrastructura bucureșteană, dar se apucă de reorganizat infrastructura de securitate națională a României. De la panseluțe, direct la protocoale secrete! Nici Kafka n-ar fi avut atâta imaginație. 
Iar ca desert, se pare că Marcel Ciolacu ar urma să ajungă la SIE. Dacă tot împărțim funcții între prieteni și foste cunoștințe, de ce să nu-i dăm și lui Marcel Ciolacu o jucărie? La SIE, în locul bunului său camarad Gabriel Vlase. Așa, ca între băieții de încredere. Ce contează competența, discreția sau – să fim îndrăzneți – lipsa unui conflict de interese? Important e ca serviciile să rămână „în familie”. C-așa-i în România: când te saturi de politică, te retragi la umbră, în spionaj.
În concluzie, se conturează o nouă realitate geopolitică românească: dacă nu putem produce lideri de securitate națională independenți, măcar să-i luăm gata ambalați de la Paris. Cu sigiliu DGSE, apoi le punem fundiță tricoloră.
La SRI e liniște. Sau poate e doar stupoare. Iar în restul țării? Ne obișnuim. Am trecut prin „Guvernul meu”, „Guvernul tehnocraților de Bruxelles”, acum testăm „Serviciile mele, made in Paris”. Mai lipsește doar să primim din Hexagon și lista cu următorii miniștri ai Apărării și contractele, gata redactate, pentru achiziții de arme.
Până atunci, trăiască suveranitatea și independența! În regim de leasing.
