Idealismul e pe ducă. Unde este viitorul UE într-o lume dezmembrată?

Nicio parte a lumii nu a îmbrățișat idealismul mai complet decât Europa de după cel de-al doilea Război Mondial. Acest vis pare mort acum.

Ceea ce a luat sfârșit în Europa au fost sistemele politice de trei secole: echilibrul de putere și nevoia imperială, subliniază diplomatul britanic Robert Cooper.

Totuși, cum se adaptează această UE idealistă la o lume care nu mai este caracterizată de ceva ce ar putea fi numit în mod plauzibil „ordine internațională bazată pe reguli”, ci mai degrabă de crize economice, pandemii, deglobalizare, război și conflicte între marile puteri?

Nu mai poate fi vorba de un continent prosper, așa cum se visa după 1989. SUA au exploatat „momentul unipolar”, aruncându-și greutatea militară în întreaga lume. Europa nu și-a dorit acest lucru.

Unele dintre problemele cu care se confruntă UE derivă din faptul că aceasta este o confederație de state, nu un stat. Dificultățile legate de gestionarea economiilor divergente în cadrul unei uniuni monetare sunt un rezultat inevitabil.

Banca Centrală Europeană joacă un rol în esență politic pentru a menține economiile unite. Din nou, piața unică nu este integrată așa cum este piața americană. Lipsa de dinamism în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor trebuie să se explice parțial prin această realitate: la urma urmei, doar o singură companie europeană, ASML, un producător de echipamente pentru fabricarea cipurilor, se numără printre cele mai valoroase 10 companii tehnologice din lume.

Astfel de dificultăți nu vor face decât să crească într-o economie mondială mai naționalistă și mai fragmentată. Piețele mondiale deschise, de care depindea în special Germania, sunt din ce în ce mai puțin deschise.

În plus, SUA se îndreaptă spre o politică industrială intervenționistă și protecționistă. Pentru UE, o astfel de schimbare creează probleme existențiale. Eforturile similare vor fi mai degrabă naționale decât europene. În același timp, costurile mai mari ale energiei în Europa decât în SUA reprezintă o amenințare pentru propria sa industrie grea.

Și a apărut o amenințare uriașă la adresa securității UE. Confruntarea cu Rusia, care, mulți se tem, ar putea fi în curând susținută militar de China.

Așadar, cum ar putea răspunde UE, eliberată de obstacolele interne create de o Mare Britanie obsedată de suveranitate, la un mediu global atât de diferit de cel la care a sperat în urmă cu trei decenii?

La acest nivel, trebuie să decidă dacă dorește să fie un aliat, o punte sau o putere, subliniază în Fianancial Times politologul Martin Wolf. Un rol de punte ar veni în mod natural pentru o entitate angajată în idealul unei ordini guvernate de reguli. Întrebarea este însă cum să fie o punte într-o lume profund divizată, în care UE este mult mai aproape de o parte decât de cealaltă.

A treia alternativă este de a încerca să devină o putere de tip vechi în sine, cu resurse dedicate politicii externe și de securitate pe măsura dimensiunii sale. UE ar avea nevoie de o uniune politică și, de asemenea, fiscală mult mai profundă. Obstacolele în acest sens sunt numeroase, inclusiv o profundă neîncredere reciprocă.

Reformele interne trebuie să depindă în mare parte de rolul pe care UE dorește să îl joace în această lume nouă. Cu cât dorește să fie mai activă și mai independentă, cu atât mai crucială va fi aprofundarea federalismului său.

O astfel de mișcare ar fi riscantă, fără îndoială, deoarece va trezi reacții naționaliste. De asemenea, s-ar putea să fie imposibil de convenit. Dar un anumit grad de aprofundare poate fi inevitabil, având în vedere necesitatea unei poziții de securitate mai robuste și fragilitatea vizibilă în divergențele din zona euro.

Trăim într-o lume caracterizată de dezordine, naționalism și conflicte între marile puteri. Aceasta nu este lumea la care a visat UE. Dar, dacă liderii săi doresc să păstreze marele lor experiment idealist, trebuie să îl consolideze pentru a face față furtunilor.