AcasăPoliticaSe anunță o iarnă grea. Nicușor Dan, estimarea care le dă fiori...

Se anunță o iarnă grea. Nicușor Dan, estimarea care le dă fiori locuitorilor Capitalei: ”Sute de avarii” – VIDEO

Nicușor Dan îi pregătește pe bucureșteni pentru o iarnă grea, cu ”sute de avarii” - VIDEO

Locuitorii Capitalei care sperau că se vor mai rezolva din problemele existente la nivel de furnizare de apă caldă și căldură, mai ales că iarna cam bate la ușă, nu primesc vești deloc bune. Dimpotrivă, de vreme ce primarul Bucureștilor a vorbit despre ”o iarnă dificilă”.

De altfel, întrebat, miercuri, în cadrul unei conferințe pe care a avut-o la sediul Primăriei, la trei săptămâni de când și-a reluat mandatul, ce înseamnă că vom avea o iarna grea în Capitală, Nicușor Dan a răspuns: ”Înseamnă că reţeaua de transport în special rețeaua principală de transport a agentului termic este de trei ori mai proastă decât acum 3 ani, indicatorul fiind cantitatea de apă care se pierde”.

”Aşa cum am spus şi în campanie şi am confirmat şi acum, tot ce putem să facem în această situaţie pe care am primit-o este să avem cel mai bun răspuns, adică intervenţia cea mai rapidă care se poate, şi o comunicare cât mai bună cu cetăţenii”, a completat Nicușor Dan.

Primarul se așteaptă la ”sute de avarii”

Edilul Bucureștilor susține că există echipe și materiale cu care să intervină cât mai rapid, pentru a se remedia problemele, când acestea ar apărea. ”Vom avea sute de avarii. Am avut raportul pe care l-am primit când am semnat contractul pentru acea finanţare. În ultimul an am avut 1.700 de avarii. Cele mai multe dintre avarii, logic, se fac atunci când presiunea e mai mare, deci iarna. (…) Promisiunea e de a interveni cât se poate de repede. Soluţia este pe termen mediu. Există o soluţie de avarie, în care să ne asigurăm că există suficiente echipe, material, echipamente. Există. Şi oamenii să fie informaţi cât să ştie când se remediază problema”, a susținut primarul Nicușor Dan.

150 afisari

3 COMENTARII

  1. Nicusor, Ludovique si Klaus sunt noii Grinch al Craciunului.
    Nicusor zice ca pune beculete la cetatenii de rang 1 din centru.Astia din sectoarele 2 si 6 ( PNL) nu merita…votul…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger