AcasăPolitica”Huliganism”. Florin Roman anunță plângere penală și cere demisia șefei Senatului, după...

”Huliganism”. Florin Roman anunță plângere penală și cere demisia șefei Senatului, după incidentul din Parlament. Replica Ancăi Dragu – VIDEO

(foto: captură video)

După episodul greu de imaginat ce a avut loc în cursul după-amiezii de joi, în Parlament, până să fie citită, într-un final, moțiunea de cenzură a celor de la USR PLUS și AUR, liberalul Florin Roman dă de înțeles că nu are de gând să lase lucrurile așa. Și amenință cu plângere penală, după ce a fost dat la o parte, cu tam-tam, de pe scaunul de pe care avea de gând să prezideze ședința de plen. Mai mult, cere demisia Ancăi Dragu, din postura de al doilea om în stat. În replică, reprezentanta USR PLUS s-a arătat surprinsă de cele întâmplate în sala de ședință.

Așadar, în primă fază a apărut reacția liberalului Roman, care a anunțat, pe o rețea de socializare, că are de gând să facă o plângere. Nu se precizează clar, în mesajul de pe Facebook, și împotriva cărei sau căror persoane se va îndrepta un astfel de demers legal.
”Voi depune plângere penală pentru huliganism și distrugere de documente oficiale, împotriva celor din coaliția toxică USR-AUR, care în timpul ședinței plenului reunit, m-au blocat prin forță, huliganism, injurii și agresiune fizică să îmi exercit mandatul constituțional!”, susține Florin Roman, pe Facebook.

Liberalul a căutat să explice cum ar fi trebuit să stea lucrurile, din punctul său de vedere.
”Conform regulamentului, ședințele plenului reunit sunt conduse alternativ, de președinții Camerei Deputaților sau al Senatului, iar de azi de la ora 16,00, conform deciziei publicate în Monitorul Oficial, mi-au fost încredințare atribuțiile președintelui Camerei Deputaților! Ultimele două ședințe de plen reunit au fost conduse de președinta (încă) a Senatului, Anca Dragu. Era evident rândul CD (Camerei Deputaților-n.n), motiv pentru care mi-a și fost înmânat desfășurătorul de ședință!”, susține Roman.

În tot acest context, liberalul ar vrea ca Anca Dragu să plece din fruntea Camerei Superioare a Parlamentului. ”Solicit demisia presedintei Senatului pentru ca a încurajat actele de huliganism! Și pentru că a comis un nou abuz constituțional!
Noua alianță toxica USR -AUR a demonstrat azi imaginea unei Românii care ar putea fi condusă de politicieni iresponsabili!”, conchide Florin Roman.

Barna și-a amintit de Dragnea

Pe de altă parte, co-președintele USR PLUS spune că incidentul din Parlament, de joi, amintește de fostul lider PSD, dar și de perioada în care Florin Iordache făcea parte din Camera Deputaților.

”Am văzut o încercare disperată a unui membru din echipa lui Florin Cîţu de a confisca, de a uzurpa efectiv conducerea şedinţei. Ceea ce a făcut astăzi domnul Florin Roman ne aduce aminte exact de momentele cu Iordache, cu Dragnea, de acele momente pe care România le credea depăşite. Ori lucrul acesta este inadmisibil”, a susținut Dan Barna, joi după-amiază, de la Parlament, cu mențiunea că se speră ca ”marți să avem votul pe această moțiune de cenzură”.

Dragu: Este liber să facă ce amenințări dorește, totuși, îi aduc aminte domnului Roman că există și un Cod Penal

La rândul său, Anca Dragu s-a arătat surprinsă de acest incident. ”Chiar nu m-am aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii, este ceva de neimaginat să se întâmple în Parlament, dacă ați remarcat dumnealui se ţinea de microfon efectiv, au venit chestorii, au venit colegii, nu mă așteptam să vedem așa ceva”, a declarat Anca Dragu.

Întrebată despre faptul că Florin amenință cu o plângere penală și că îi cere demisia din funcția de președinte al Senatului, Dragu a răspuns: ”Sigur că da, nu are decât să amenințe cu ce vrea dumnealui. Este liber să facă ce amenințări dorește, totuși, îi aduc aminte domnului Roman că există și un Cod Penal în România, ce să zic…”.

Imaginile cu întregul episod din Parlament au fost transmise nu doar de televiziunile de știri, ci și, live, pe rețeaua de socializare amintită, de către liderul AUR, George Simion.

458 afisari

3 COMENTARII

  1. Agariciul asta se tinea de telefon ca de sfintele moaste. Grea-i plecarea cainolor de la macelerie… dar daca-l intrebi el va spune ca facea totul pentru boborul raman. Hai, ma lasi ??/ Se gandeste oare, careva in aceste momente le poporul roman ??? NUUUUUOOOOO !!!

  2. Nazistul de la Cluj si-a gasit nasul !!!
    Nemernicul a uitat cind vitupera impotriva oamenilor politici care nu-i conveneau lui, lui iohan si gastii !!!
    Dar cind ”ceausescu” agresa cu catusele si scuipati-i veninosi pe Dragnea, Bacalbasa , Dorneanu etc., nazistul Roman nu a scos nicio silaba !!!
    AFARA CU NAZISTII DIN VIATA PUBLICA !!!

  3. bai terosristule, mafiotule , zero barat ce esti, lingatorul la servicii, t-i s-a ordonat sa nu se citesca motzunea, si tu ca un cimpanezeu ai executat

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger