În rândul eurocraților, al grupurilor de reflecție de la Bruxelles și al elitelor naționale favorabile Uniunii Europene, există o înțelegere – teoretic – cu privire la politicile necesare pentru a ajunge la destinația dorită, care este, de obicei, o variantă a unei „uniuni tot mai strânse”.
Într-un comentariu ușor optimist, Politico enumerează câteva elemente ale acestei strategii: o piață unică mai profundă, o uniune bancară, o uniune a piețelor de capital, o acțiune comună eficientă în ceea ce privește problemele de interes prin intermediul reglementărilor și al instrumentelor fiscale comune.
Dar există o problemă: cum să se echilibreze ambiția și pragmatismul, ceea ce necesită reconcilierea intereselor naționale divergente, fără a pierde direcția.
Tema principală este răspunsul la amenințările existențiale, inclusiv posibila escaladare a agresiunii rusești, o Chină tot mai puternică și mai agresivă, revenirea fostului președinte Donald Trump la Casa Albă și faptul că naționalismul economic este acum o chestiune de consens bipartizan în Statele Unite, pregătind Europa pentru războaie comerciale și curse de subvenții cu cel mai apropiat aliat al său – chiar dacă Joe Biden este reales.
La Bruxelles, toată lumea pare de acord că securitatea economică a devenit o problemă definitorie; toată lumea este preocupată de competitivitatea industrială a UE și aproape toată lumea crede că intervenția statului are un rol mai important. Cu toate acestea, nu există un consens asupra a ceea ce înseamnă securitatea economică, asupra politicilor cele mai bune pentru promovarea competitivității și asupra formei pe care ar trebui să o ia intervenția statului.
Unii consideră că SUA și China reprezintă amenințări economice simetrice, alții nu. Unii consideră că există un compromis între regulile pieței unice și securitatea economică, alții nu sunt de acord.
Unii consideră că relocalizarea este esențială pentru securitatea economică, alții pledează pentru diversificare. Unii cred că UE ar trebui să se lanseze în ignorarea normelor Organizației Mondiale a Comerțului, alții susțin asta că ar face mai mult rău decât bine.
Iar unii cred că legea americană de reducere a inflației (IRA) trebuie să primească un răspuns prin subvenții corespunzătoare la nivel național, în timp ce alții se tem că acest lucru va fragmenta piața unică.
Comisia Europeană a președintelui Ursula von der Leyen nu a reușit să ofere o viziune politică coerentă drept răspuns la neliniștea concurențială a UE declanșată de creșterea prețurilor la energie și de IRA.
În ceea ce privește China, UE este, de asemenea, sfâșiată între mai multe obiective conflictuale, trebuind să apere companiile europene de concurența neloială, să protejeze Europa împotriva amenințărilor la adresa securității, să mențină schimburile comerciale reciproc avantajoase și să coopereze cu Beijingul în domenii globale esențiale – toate în același timp. Pe scurt, un haos politic.