AcasăPoliticaGuvidul Crin se dă la rechinii din Servicii

Guvidul Crin se dă la rechinii din Servicii

Ce-i lipsește lui Crin Antonescu nu este curajul, ci limpezimea gândurilor. Candidatul comun PSD-PNL la președinția România are tupeu, dar nu și spate. Coloana sa vertebrală este îndoită, vorba lui Andrei Pleșu – „Competenţele lui sunt cvasinule (…) «Are cuvintele la el». Pe vremea mea se spunea că are papagal”. Într-adevăr, acest „Cătălin Cîrstoiu 2” se dă azi rechin, dar este doar un guvid scăpat din Deltă, pe canale, și care s-a văzut balenă în luciul apei de Dâmbovița, la București.

După 1990, România a avut patru președinți, dar numai unul a fost la butoane. Ceilalți, nici măcar n-au văzut camera din culise, doar au stat pe scenă și au răspuns la comenzile venite din spate.

Pe Emil Constantinescu l-a „învins «Sistemul»”, iar Băsescu s-a dus pe fentă – a crezut că este zmeu, dar a fost doar o jucărie de pluș, o caricatură ieftină a regelui junglei. Iohannis este un caz mai special – a înțeles repede care-i mersul și a căzut la pace: având pretenții mici, de vătaf întârziat, și-a primit tainul (plimbări multe în străinătate pe bani publici și alte facilități mărunte) în schimbul obedienței.

Acum, la Cotroceni vrea să ajungă valetul doamnei Vălean, ex-comisar european. Antonescu nu a fost niciodată un crin, mai degrabă, pelin, dar vrăjeala ieftină și tupeul maxim l-au făcut să se vadă floarea politicii românești. Visează la funcția de președinte și, atenția, mai mult de atât, anunță că va pune cu botul pe labe serviciile de informații din țară. Gata cu imixtiunea „intelligence-ului” în treburile administrative, papagalul lui Pleșu cârâie despre independență și separația puterilor în stat.

„Cred că președintele ar trebui să reziste tentației de a folosi direct sau indirect puterea informațiilor serviciilor, influența lor extrem de puternică, asupra jocului politic”, a spus Crin Antonescu, scăpând o informație extrem de importantă, anume aceea că factorii decidenți din țară se folosesc de structurile de forță, care apără securitatea României. Mai mult de atât, Antonescu spune că „este o tentație” să bați palma cu „Serviciile” și vorbește de pervertirea în aberații „și devieri de la regimul democratic”.

Concluzia pe care o trage candidatul coaliției de guvernare este că are „puterea” să le ceară „«Serviciilor» să își vadă de treaba lor, care nu e puțină și nu e ușoară”.

Credeați că asta e tot? Nu, mai avem fiindcă pe Antonescu l-a mâncat limba – „Trebuie să înceteze și politicienii să se mai ducă ei la «Servicii» să vadă ce se mai vorbește și să vadă cam ce-ar mai vrea «Serviciile» de la ei. Dacă tu, ca președinte, la un moment dat, crezi că Guvernul nu mai e așa de performant, te apuci sau nu te apuci să folosești «Serviciile» ca să treacă o moțiune de cenzură?”.

Adică, în România foștii președinți au apelat la serviciile secrete pentru a dărâma un guvern legitim ales de poporul român? Și cum s-a realizat asta, prin șantaj cu dosare penale apărute peste noapte? Asta spune/confirmă, de fapt, Crin Antonescu? Dar, oare cine a fost la „putere” în ultimii ani, nu cumva fix partidele care îl sprijină acum, PSD și PNL? Cu alte cuvinte, ce zice Crin, că „Serviciile”, PSD și PNL s-au jucat de-a șoarecele și pisica în România de când sunt la putere?

Dacă nici acesta nu-i cel mai mare deserviciu pe care Antonescu putea să-l facă, atunci nu știu ce altceva mai poate distruge imaginea partidelor tradiționale. Poate doar să-l vedem pe „candidatul-minune” în stare pură la tv, nu după machiaj și câteva aspirine. 

„Când îl văd pe domnul Crin Antonescu, ştiu sigur că nu are în cap nimic altceva decât să ajungă preşedintele ţării. Competenţele lui economice, juridice, culturale, politice sunt cvasinule. Toată lumea admite că este un bun orator. Asta am auzit că se numeşte în limbajul de azi «Are cuvintele la el». Pe vremea mea se spunea că are papagal. Da, asta este o înzestrare care, însă, este foarte uşor de răsturnat în demagogie şi vorbărie goală”, l-a caracterizat Andrei Pleșu. Și după atâta timp, vorbele profesorului Pleșu rămân de actualitate, iar străchinile în care calcă Antonescu sunt dovada că nu are ce căuta în funcția de șef al statului.

Crin Antonescu spune că se va retrage din cursa prezidențială doar dacă „firul vieţii mele pământeşti se oprește înainte de 4 mai”. În același timp, în doar 4 zile, lăsând deoparte „vorbăria goală”, Donald Trump a curățat Americile de fățărnicie – Mexicul și Canada au fost puse cu botul pe labe și vor plăti taxă de protecție, Panama a cedat controlul marelui canal, El Salvadorul și-a exprimat onoarea de a colabora cu noua conducere de la Casa Albă… iar la rând stă Europa, care-și așteaptă papara.

Într-un moment în care viitorul omenirii se rescrie în ritm alert, a te prezenta la masa șmecherilor cu un papagal pe post de lider este sinucidere curată.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
3.334 afisari

4 COMENTARII

  1. Perfect adevarat! De acest Crin se poate spune ca in tinerete era un pierde vara, acum este un golan batran. Profesional este zero. Nu va fi decat un paravan al coalitiei si serviciilor ca sa isi vada de afaceri si parvenire.

  2. Acuma, poate debita orice, numai sa ” pună botu” românașul…după, va spune ce trebuie…”șoptit la ureche” nu din prepuțul propriei gândiri.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger